Arafat: Nu avem cum să trimitem echipaje, simultan, la 200-300 de intervenții pentru copaci căzuți
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, le-a solicitat bucureștenilor să nu sune repetat la 112 pentru cazurile de copaci căzuți pe mașini, precizând că linia trebuie lăsată liberă pentru urgențe reale, precum incendii sau accidente cu răniți.
„Situația cu care ne confruntăm este una deosebită, cu ploaia înghețată, cu copaci care se rup din cauza greutății gheții. Avem cabluri electrice, fire electrice care se rup, noi am dublat deja personalul dispeceratului, împreună cu colegii de la 112, am dublat persoanlul de la ISU, deci au fost chemați oamenii. Peste tot în București sunt copaci căzuți și crengi căzute și oamenii sună ca să vină să fie degajate și, pe bună dreptate, numai că mesajul nostru este să nu se sune de repetate ori pentru problemele respective pentru că se știu și echipele sunt în intervenție. Nu avem cum să trimitem la 200-300 de intervenții pentru copaci căzuți, simultan, în același moment. Oamenii să aibă răbdare, să nu sune repetat la 112, ca să nu blocăm alte urgențe reale, incendii, cazuri medicale și altele”, a declarat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, la Antena 3, citat de Mediafax.
Sistemul de urgență 112 este suprasolicitat în momentul de față, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) solicitându-le oamenilor, printr-un mesaj pe sistemul RO-ALERT, să sune doar în caz de accidente cu victime sau care pun în pericol imediat viața.
Locuitorii din București au primit, sâmbătă, un mesaj prin intermediul sistemului RO-ALERT, pentru evitarea suprasolicitarii sistemului de apelare 112.
Mesajul transmis a fost următorul: „Pentru evitarea suprasolicitarii sistemului de apel 112, rugam populatia din Bucuresti si Ilfov, sa evite apelurile repetate la 112 care vizeaza degajarea copacilor sau alte situatii similare, cu exceptia celor cu victime sau care pun in pericol imediat viata. La acest moment personalul 112 si cel al ISU a fost suplimentat, fiind mobilizat pentru gestionarea tuturor situatiilor de urgenta, acordand prioritate urgentelor majore”.
