Două vagoane fără pasageri au sărit de pe șine și au rămas suspendate la doi metri înalțime, după ce garnitura a rupt parapetul de protecție. În tren nu erau pasageri. Mecanicul a fost rănit ușor. Metrorex a declanșat o anchetă internă.

Vagoane sarite de pe sineFoto: ISU Bucuresti-Ilfov

”Garnitura care gara la capăt de linie a rupt parapetul de protecție, 2 vagoane au sărit de pe șine și sunt suspendate la aproximativ 2 metri înălțime, față de nivelul terasamentului. Acționează Detașamentul Special de Salvatori, Detașamentul Apărătorii Patriei. Vatmanul este în ambulanța SMURD, prezinta o contuzie”, informează ISU București-Ilfov.

”Pentru a stabili cauzele producerii evenimentului, se va declanşa o anchetă internă. Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară conform graficului", informează reprezentanţii Metrorex, potrivit Agerpres.

Dumitru Șodolescu, directorul general al Metrorex, a explicat că, sâmbătă, trenul s-a lovit de un parapet, în depoul Berceni, din cauza condițiilor meteorologice.

„Este destul de prematur să vă spun ce s-a întâmplat. Nu l-am putut gara, în hală, din cauza condițiilor meteo. S-au făcut manevre pentru a-l introduce în depou. Din păcate, trenul de metrou a intrat în tracțiune și a tras după el locomotiva. (...) Trebuia garat afară. Nu l-am putut gara afară din cauza gheții. S-a luat decizia să fie garant în depou. Acum este în zona vestiarelor. Am difuzat toate informațiile și se desfășoară operațiunile, cercetarea conform operațiunilor legale în vigoare. N-aș zice că este defecțiune tehnică. S-ar putera să fie o manevră greșită. (...) Vatmanul prezenta o contuzie și preventiv a fost dus la Spitalul Baltasar. Dispecerul, conform procedurilor, a anunțat ISU - nu avea de unde să știe dacă s-a întâmplat ceva. ISU a ajuns foarte repede și s-a ajuns la concluzia să fie transport la spital. Nu știu (cât experiență are mecanicul de locomotivă - n.red.), dar toți mecanicii de locomotivă sunt cu experiență. Nu știu (cât le va relua să repună trenul în circulație - n.red.). Circulația se desfășoară normal”, a afirmat Dumitru Șodolescu, directorul general al Metrorex, sâmbătă, într-o intervenție telefonică, la Antena 3.