Prim-vicepreședintele Comisiei Europene i-a trimis premierului Dăncilă o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea față de Ordonanța privind recursul în anulare

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 25 ianuarie 2019, 21:30 Actualitate | Esenţial


Frans Timmermans si Viorica Dancila
Foto: gov.ro
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a trimis joi, 24 ianuarie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă legată de o posibilă ordonanță de urgență care să introducă recursul în anulare. El și-a exprimat îngrijorarea și a solicitat clarificări cu privire la anumite chestiuni, relatează Mediafax.

”Prim-vicepreședintele Frans Timmermans și-a exprimat îngrijorarea și a solicitat clarificări cu privire la anumite chestiuni într-o scrisoare primului-ministru trimisă la 24 ianuarie”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene, ca răspuns la o solicitare Mediafax.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană urmărește ”îndeaproape” discuția din România cu privire la o eventuală ordonanță de urgență privind apelurile extraordinare pentru cauze penale în urma celor hotărâri recente ale Curții Constituționale.

”Comisia a luat act deja de prima hotărâre - completul de cinci judecători (8 noiembrie) - în ultimul său raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (CVM). Vă reamintesc că președintele Juncker a fost clar în problema unei eventuale amnistii în timpul recentei sale vizite la București. Așa cum a spus Comisia în repetate rânduri, este esențial ca România să revină pe drumul cel bun în lupta împotriva corupției, să asigure o justiție independentă și să evite orice pași înapoi”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















8609 vizualizari

  • +7 (11 voturi)    
    Prima noastra ministrisoara: (Vineri, 25 ianuarie 2019, 21:39)

    Dedalus [utilizator]

    Sanc iu!
  • +10 (12 voturi)    
    Degeaba (Vineri, 25 ianuarie 2019, 21:47)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Daca nu e scrisa in Teleormaneana, ea nu il poate intelege.

    Oricum Timmer tre' sa inteleaga cum ca din protocoalele si completele de judecata inmultite cu statul paralel, rasare un binom mai trivalent decat pavianii, oile si cormoranii. Parol!
  • -9 (13 voturi)    
    atat (Vineri, 25 ianuarie 2019, 22:05)

    aplaudatu [utilizator]

    2 oameni folosind gtranslate si orice motor de cautare pot redacta in 24 de ore 3 pagini cu bube din tarile de origine ale onor sfatuitorilor intr-ale civilizatiei si valoarelor .
    Bref, in cazul de fata 2 scurte recente :
    - interferenta ministerului de justitie in rapoartele institutului national de statistica
    -finantarea oficiala a mai multor grupuri aflate pe lista la fel de oficiala a gruparilor teroriste
  • -11 (13 voturi)    
    cred (Vineri, 25 ianuarie 2019, 22:12)

    cucuveauamov [utilizator]

    si eu ca cere clarificari: cum o fi fost posibil ca intr-o tara UE securistii sa fi facut anchete penale? cum de nu raspunde nimeni?
    • -9 (9 voturi)    
      Un pas inainte (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:27)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Macar au aflat si birocratii de la Bruxelles ca exista "hotărâri recente ale Curții Constituționale". Adica pana cum vorbeau doar ca e slabita Justitia ca sa scape "pestele cel mare". Incetul cu incetul adevarul iese la suprafata. Nu poate fi distorsionat, ascuns la infinit ...
  • +6 (10 voturi)    
    Bibi i-a transmis lui Dancila (Vineri, 25 ianuarie 2019, 22:19)

    Kosmos [utilizator]

    Sa se tina pe picioare ca oricum Europa o destrama ..i-a zis s-o tina cu tupeu
  • -5 (11 voturi)    
    Individul amesteca mere cu pere si-apoi (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 9:19)

    xrogo [utilizator]

    cere compot de prune, pai mai nea, una este OUG privind completele si alta OUG privin amnistia si gratierea, aberezi cu gratie si multa ingrijorare!
    • 0 (4 voturi)    
      Nu aberează deloc (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:01)

      _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Nu dezinforma!
      S’a referit clarka OUG pe recurs în anulare.
      Apoi a reamintit că și pentru amnistie au o poziție la fel de clară: Justiția trebuie să meargă înainte în România, nu înapoi.
      Ești un mincinos.
  • -1 (5 voturi)    
    Ce treba are amnistia? (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 13:40)

    adrian_83 [utilizator]

    Guvernul vorbeste despre o ordonanta care sa solutioneze problema proceselor judecate de complete constituite in mod nelegal si asta o da cu amnistia.

    N-are nico legatura amnistia cu ceea ce vrea sa Guvernul.

    Astia isi bat joc de Romania la foc automat si noi nu reactionam, din contra unii dintre noi suntem de partea celor care is bat joc de noi.
    • -1 (3 voturi)    
      Are (Sâmbătă, 26 ianuarie 2019, 16:02)

      _Un stelist_ [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

      Pentru că mizerabilul ăsta de Guvern al hoților vrea pe ambele. Acum e clar, mincinosule?
    • 0 (0 voturi)    
      Cer treabă are guvernul? (Duminică, 27 ianuarie 2019, 10:38)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

      La oameni proști ca cei din guvern și consilierii lor,le trebuie cineva să-i tragă de mânecă să nu intre cu nasul în kkt.Sa dat hotărârea CCR.Bun.Cei interesați,care cred că au fost nedreptățiți pot cere rejudecarea cauzei,fără nici-o OUG.Chestia este alta,guvernul vrea să scoată faptele de sub incidența legii penale și fac asta vizibil.Așa cum,de proști au făcut infracțiunile crezând că nu-i prinde nimeni(așa cred toți hoții),tot ca proștii urlă în gura mare că sunt nedreptățiți.Sincer,ce treabă are Viorica cu problema?nu-i nici de specialitate ca să zici că își spune o părere competentă.Viorica face ca //educatoarea//aia de la Rahova care sa băgat în patul infractorului,ca să-l educe.Viorica protejează niște infractori că este interesată și legea pedepsește asta/.Să nu creadă că nu va fi pedepsită.Favorizarea infractorului este la fel de gravă ca și fapta infractorului.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version