Președintele Klaus Iohannis afirmă, legat de noul maxim istoric atins marți de euro, că "PSD nu se pricepe la economie și guvernează prost". El a mai spus că sunt "motive de îngrijorare” pentru economia românească.

euroFoto: Hotnews

"Sigur că sunt motive de îngrijorare, am spus-o și nu-mi face plăcere, dar trebuie să o repet. PSD nu se pricepe la economie și PSD guvernează prost. Rezultatul se vede și în cursul de schimb și în multe alte date care arată că lucrurile nu merg așa cum trebuie și așa cum își doresc românii", a afirmat Iohannis, întrebat dacă sunt motive de îngrijorare privind economia României din cauza deprecierii leului.

Marți, deprecierea leului a dus cursul dincolo de 4.71 de lei, confirmând faptul că tranzacțiile de luni după-amiază, făcute la 4.715 lei, nu au fost întâmplătoare. Leul a pierdut marți câte un ban și în fața francului elvețian și în fața dolarului american.

Este a șasea zi de creștere consecutivă, continuând tendința de săptămâna trecută.

Reamintim că marți dimineață analiștii CFA România au anunțat că estimează o continuare a deprecierii monedei naționale în raport cu euro în următoarele șase luni. Referitor la întreg anul, aproape 88% dintre ei cred că leul va continua să piardă teren și niciunul nu se așteaptă la apreciere. Restul cred că nu va fi nicio schimbare, în următoarele 12 luni.

În medie, în următoarele șase luni se așteaptă la un curs 4,7168 lei/euro. În ceea ce privește așteptările pentru următoarele 12 luni, anticipează 4,7883 lei/euro.

ROBOR la trei luni este anticipat a fi în medie, în următoarele 12 luni, la 3,38%.