Meteorologii anunță ninsori, ploi și polei în toată țara, până miercuri la ora 10.00. De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben de viscol pentru șapte județe, unde ninsorile vor fi însemnate.

viscolFoto: ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat marți ultima informare meteo, potrivit căreia începând de marți de la ora 11.00 până miercuri la ora 10.00 se vor înregistra precipitații moderate cantitativ, ninsori, precipitații mixte și polei. Va ploua sau ninge moderat în toate zonele țării, urmând să se depună un nou strat de zăpadă. În vestul țării, trecător se vor înregistra ploi și lapoviță. În sud-estul țării și în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi și se va forma polei, mai spun meteorologii.

De asemenea, ANM a emis și o avertizare cod galben de viscol și ninsori abundente. Avertizarea va fi în vigoare de marți de la ora 16.00 până miercuri la ora 10.00, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

Potrivit meteorologilor, în Munții Banatului și în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80 -90 kilometri pe oră, zăpada fiind spulberată și troienită. În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea și în cea mai mare parte a județelor Argeș și Caraș-Severin va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.