Ambasadorul Germaniei în România, Cord Meier-Klodt, susține că unele forțe din țară continuă să considere oportună discreditarea rolului minorității germane în România, menționând că este vorba despre „voci individuale” care nu reprezintă opinia majorității populației, transmite Mediafax.

Cord Meier-KlodtFoto: Ambasada Germaniei la Bucuresti

Cord Meier-Klodt a declarat, sâmbătă, la un simpozion organizat la Mediaș, în județul Sibiu, despre adeziunea sașilor la Unirea cu România din 1919, că în cazul minorității germane a fost vorba de aderare, de incluziune în noul stat sau chiar de alipire din proprie voință.

„Anul acesta, aniversăm în mod deosebit 100 de ani de la adeziunea unor comunități etnice și minorități la noul stat. Votul germanilor din Bucovina, din noiembrie 1918, a fost urmat, la 8 ianuarie 1919, de Adunarea Sașilor de la Mediaș, apoi de adeziunile germanilor din Basarabia și ale șvabilor bănățeni. Acestea reprezintă evenimente de amploare, festive și pline de simboluri în istoria noului stat. Însă, în contextul politic actual, în care unele forțe din țară continuă să considere oportună discreditarea rolului minorității germane în această Românie comună, aceste evenimente sunt mai relevante decât oricând. În cazul minorității germane putem vorbi de aderare, de incluziune în noul stat sau chiar de alipire din proprie voință. (...) Totodată, doresc să accentuez un alt aspect important: aceste voci sunt voci individuale. Indiferent cât de tare răsună, ele au un fundament limitat și urmăresc obiective mai mult decât transparente. Ele nu reprezintă nicidecum opinia majorității populației României, în relația acesteia cu minoritatea germană”, a spus Meier-Klodt.

Potrivit acestuia, evenimentul de acum 100 de ani a fost o „declarație de loialitate, fără echivoc, a minorității germane față de noul stat”, bazată pe încrederea în noile drepturi garantate, și anume egalitatea politică și culturală cu populația majoritară.

„Aniversăm astăzi, aici, la Mediaș, acest pact echitabil între a oferi și a primi, acest semn al solidarității reciproce. Aș dori să-l numesc <> din istoria României. Doresc să spun clar și răspicat, dacă nu apărăm astăzi acest spirit, cu toată convingerea, în faţa vocilor menționate anterior, care s-au manifestat în mod defăimător chiar recent - atunci când? Sunt foarte recunoscător că foarte mulți s-au exprimat împotriva acestor defăimări, printre aceștia, cu precădere, reprezentanții comunităților evreiești. Iar în urma eforturilor noastre comune, și politicieni români de rang înalt. Numai că acest cuvânt dat trebuie să fie și ţinut”, a subliniat diplomatul german.

Cord Meier-Klodt a participat, sâmbătă, la Mediaș, la simpozionul „Hotărârea de Adeziune a Sașilor la Unirea cu România la 100 de ani”, organizat de FDGR, în cooperare cu Fundația Hanns Seidel și Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth”.

Printre invitați s-au mai numărat președintele FDGR, Paul-Jürgen Porr, reprezentantul Fundației Hanns Seidel, Daniel Seiberling, prorectorul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Rudolf Gräf.