Președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională a României legea amendată de Parlament potrivit căreia nu poate fi organizat referendum în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, informează joi Administrația Prezidențială.

Preşedintele Klaus IohannisFoto: Hotnews

Parlamentul a amendat Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, introducând un nou text care prevede că ”în ziua de referință nu se pot organiza alte tipuri de alegeri și nici referendumuri la nivel național sau local.”

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală, referendumul reprezintă modalitatea prin care poporul român exercită în mod direct suveranitatea națională, constituind un mecanism eficient de manifestare a democrației directe. De asemenea, se arată în sesizare, consultarea poporului prin referendum național, ca modalitate de exprimare a suveranității, se realizează prin trei tipuri de referendum național, și anume, cel inițiat de președintele României asupra unor probleme de interes național, prevăzut de art. 90 din Constituție, cel organizat cu privire la demiterea Președintelui României în cadrul procedurii reglementate în art. 95 din Legea fundamentală și cel prin care se aprobă revizuirea Constituției, conform art. 151 alin. (3) din Legea fundamentală.

În același timp, în condițiile Legii nr. 3/2000 se poate organiza și desfășura și referendum local asupra unor probleme de interes deosebit pentru unitățile administrativ-teritoriale.

”Desigur, autoritatea legiuitoare este liberă să opteze pentru orice soluție legislativă în materie referendară, însă fără a interfera cu competențele celorlalte autorități publice în acest domeniu, precum și fără a le modifica statutul constituțional ori atribuțiile prevăzute în Legea fundamentală. Or, norma prin care se interzice organizarea de referendumuri la aceeași dată cu data desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European afectează norme și principii constituționale pentru motivele pe care le vom expune în continuare”, se arată în sesizarea șefului statului.

Șeful statului mai invocă o serie de argumente mai mult sau mai puțin tehnice legate de prevederile actului normativ pentru care se cere controlul de constituționalitate.

Demersul lui Iohannis vine în contextul în care, recent, acesta a spus că varianta declanșării unui referendum pe tema justiției nu a fost exclusă cu totul.

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai.