Scandalul Cambridge Analytica înăspreşte regulile de la europarlamentare

de Andreea Ofiteru     HotNews.ro
Miercuri, 16 ianuarie 2019, 18:26 Actualitate | Esenţial


George Ciamba
Foto: mae.ro
Alegerile europarlamentare din luna mai vor fi primele la care se aplică un regulament european potrivit căruia partidele nu mai au voie să ceară informaţii care sunt supuse protecţiei datelor personale. Ministrul delegat pentru Afaceri Europen, George Ciamba, a declarat miercuri la Strasbourg că, în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, România a reuşit să încheie un acord provizoriu interinstituțional între Consiliu, Comisie și Parlamentul European privind protecția datelor personale.

„Ce a fost important astăzi - cred că am închis primul trilog al președinției României la CUE. Am avut ceea ce se cheamă un acord provizoriu interinstituțional între Consiliu, Comisie și Parlamentul European. Este important că este un trilog care privește protecția datelor personale. Este vorba despre o modificare a unui regulament care vizează finanțarea partidelor politice și fundațiilor, dar el de fapt vizează protecția datelor personale în sensul că un partid politic nu are voie să solicite informații sau să solicite de la un alt operator un anumit tip de acțiune care să presupună faptul că acesta îi pune la dispoziție date care nu sunt supuse protecției oferite de Directiva GDPR”, a spus George Ciamba.

Alegerile europarlamentare din luna mai vor fi primele la care se aplică un regulament european potrivit căruia partidele nu mai au voie să ceară informaţii care sunt supuse protecţiei datelor personale. Ministrul delegat pentru Afaceri Europen, George Ciamba, a declarat miercuri la Strasbourg că, în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, România a reuşit să încheie acord provizoriu interinstituțional între Consiliu, Comisie și Parlamentul European privind protecția datelor personale.

Acesta a spus că nu crede că datele personale ale consumatorilor au fost folosite de partidele politice la nivel european: „Există bănuieli, nu știu”.

„Sunt discuții legate de Cambridge Analytica și discuția legată de cele două părți. Sunt două chestiuni: ceea ce a făcut Cambridge Analytica - a folosit, într-un anumit sens, date, din ce am înțeles eu, luate cu mijloace comerciale și transformate într-un produs pe care l-a vândut politic, dar a existat și faptul că forțe politice, fundații, campanii de ieșire din Uniunea Europeană au folosit serviciile unei firme care avea acest tip de abordare. În această directivă există niște obligații inclusiv de notificare la autoritățile pentru protecția datelor și la autorități electorale”.

„Pentru noi a fost important că am zis tot timpul că noi avem un rol important că vin alegerile și dorim să facem ce putem pentru a avea un grad de siguranță cât mai ridicat și a existat și un interes, să zic așa, tripartizan - al Consiliului, Comisiei și Parlamentului European - pentru a fi în vigoare în timpul alegerilor”, a precizat Ciamba. Noile reguli se vor aplica la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai.

















840 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version