Ministrul afacerilor europene despre Brexit: Toate variantele sunt deschise. Mizăm pe Marea Britanie să protejeze drepturile cetățenilor europeni

de DG     HotNews.ro
Miercuri, 16 ianuarie 2019, 8:33 Actualitate | Esenţial


George Ciamba
Foto: mae.ro
Ministrul afacerilor europene, George Ciamba, spune că Bucureștiul este în strâns contact cu toate instituțiile europene în contextul crizei de la Londra după respingerea acordului Brexit de către Parlament. El precizează că mizează pe Regatul Unit să protejeze drepturile cetățenilor europeni.

”Foarte prost Brexit. Președinția română a Consiliului UE este în strânsă legătură cu instituțiile europene și vom rămâne uniți. Mizăm pe Marea Britanie să protejeze drepturile cetățenilor europeni așa cum a promis deja. Toate variantele sunt încă deschise”, a scris pe twitter ministrul afacerilor europene George Ciamba.

Parlamentul de la Londra a respins, marţi seară, acordul de "divorţ” convenit cu Uniunea Europeană de către premierul britanic Theresa May, cu o majoritate zdrobitoare de 432 de voturi împotrivă față de 202 pentru. Acest vot, care reprezintă o înfrângere istorică pentru Theresa May, amplifică incertitudinea cu privire la viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută pentru ieşirea din UE.

Opoziţia laburistă a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, care va fi dezbătută miercuri, la ora 19.00, ora locală.

















1251 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Reactia Romaniei e obligatorie, prezideaza UE (Miercuri, 16 ianuarie 2019, 9:08)

    animatron [utilizator]

    Sper ca toti ministrii romani, premierul Dancila si presedintele Iohannis, sa se obisnuiasca cat mai rapid cu ideea ca reactia lor politica e acum asteptata si atent urmarita, la orice eveniment international cu impact asupra UE.

    Reactia dlui Ciamba e binevenita si necesara, dna Dancila si dl Iohannis ar trebui sa se exprime si ei oficial in privinta situatiei din UK, cu privire la soarta cetatenilor europeni si la viziunea pe care o au despre Brexit.

    Aceste 6 luni sunt o imensa sansa pentru vizibilitatea Romaniei, am impresia ca mare parte dintre politicienii nostri nu realizeaza inca prea bine ca ani de zile nu vor mai avea o astfel de fereastra de "tir" politic international.

    Mesajul dlui Ciamba pare bun, exprima concis exasperarea diplomatilor UE in fata haosului politic intern britanic, necesitatea unitatii tarilor UE in fata UK, avertizarea Londrei cu privire la protectia cetatenilor UE si faptul ca UE e pregatita pentru orice varianta, inclusiv pt un Brexit "hard" (fara acord).

    Ce se intampla in UK e un avertisment pt toate guvernele UE atrase de ideea unui "exit".

    Datorita complicatiilor Brexitului, in acest moment nici nationalistii francezi, germani sau olandezi nu mai propun o iesire "pur si simplu" din UE, au moderat mult propunerea si mizeaza mai degraba pentru o reformare a UE in sensul respectului suveranitatii statelor membre.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version