O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, între care un copil de zece ani, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, sâmbătă, pe DN 79 Arad - Oradea, în judeţul Arad, traficul fiind blocat pe ambele sensuri de circulaţie în zona intersecţiei drumurilor spre Sântana şi Curtici, relatează Agerpres.

Potrivit primelor informaţii furnizate de poliţişti, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde maşina s-a izbit de un autovehicul care circula regulamentar din sens opus.

În cele două maşini se aflau cinci persoane, iar unul dintre şoferi a murit în urma impactului. Celelalte persoane, între care o fată de zece ani, au suferit răni. Conform evaluării medicale făcute la faţa locului, răniţii au suferit diferite traumatisme care nu le pun viaţa în pericol.

Martori din trafic au declarat, pentru AGERPRES, că în zona accidentului era polei pe şosea.

Circulaţia pe DN 79 a fost complet blocată în zonă, iar poliţiştii estimează că ea va fi reluată în jurul orei 13,00.

La scurt timp de la producerea acestui accident, la doar un kilometru distanţă s-au ciocnit alte două autoturisme pe DN 79, o persoană fiind rănită.