Cu un an în urmă, premierul japonez Shinzo Abe afla că nu are cine să-l primească la Bucureşti: omologul român Mihai Tudose tocmai demisionase sub presiunea lui Liviu Dragnea. Ceremonia de primire a fost anulată, ceea ce ar fi echivalat cu un harakiri diplomatic oriunde în lume, minus România şi câteva dictaturi tropicale. Venind din Ţara Soarelui Răsare, Shinzo Abe a fost lăsat cu ochii în dânsul. Pe tatami-ul ospitalităţii şi al bunelor maniere, niponul şi-a găsit ipponul. Trebuie adăugat că Shinzo Abe era primul şef de guvern japonez care făcea – sau credea că face – o vizită oficială în România. Şi că, în clipa acestei gafe care ar fi trebuit să provoace înroşirea iaurtului în borcane, Florin Iordache era ministru. Mai mult, voluptăţile lui filologice, exersate îndelung printre canapelele Fabricii de Mobilă din Caracal, îl împingeau să lipească, tot atunci, prefixul „in” substantivului „justiţie”, redenumind astfel ministerul de care fusese pus să se ocupe.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citește continuarea pe Digi24