Aproape toată secția DNA Ploiești, cercetată pentru constituire de grup infracțional organizat (surse)

de C.D.     HotNews.ro
Vineri, 11 ianuarie 2019, 19:11 Actualitate | Esenţial


Lucian Onea, fostul sef al DNA Ploiesti
Foto: captura tv
Procurorii Secției pentru anchetarea magistraților, secție nou înființată prin legile PSD-ALDE și susținută de ministrul Tudorel Toader, au extins acuzațiile în dosarul în care sunt vizați Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, aproape toată secția teritorială urmând să fie cercetată pentru constituire de grup infracțional organizat.

Pe lângă Onea și Negulecu, ar fi vorba și despre Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu și Răileanu Elena Cerasela, procurorii pentru care șeful interimar al DNA, Călin Nistor, a trimis joi CSM cererile de încetare a activității.

Fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea, și fostul procuror Mircea Negulescu au fost, vineri, audiați la Secția de anchetă a magistraților din cadrul Parchetului General, după ce, joi, alți procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiați.

Lucian Onea și Mircea Negulescu sunt acuzaţi că au constrâns anumiţi martori să facă sesizări şi tabele false cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sesizare făcută de către fostul deputat Vlad Cosma pe numele unui cetăţean din Chişinău, Serghei Petruş. Vlad Cosma ar fi fost ameninţat de către Lucian Onea că îi va întocmi dosar penal surorii acestuia, Andreei Cosma. Ulterior, Vlad Cosma a declarat public că Serghei Petruş nu există.

















8143 vizualizari

  • -4 (14 voturi)    
    \0/ (Vineri, 11 ianuarie 2019, 19:25)

    chiuaua [utilizator]

    woop woop
  • -6 (22 voturi)    
    nu mai inteleg nimic (Vineri, 11 ianuarie 2019, 20:27)

    cucuveauamov [utilizator]

    Nu e vorba aici de Unitatea de elita? cea care ii facea dosar lui Ponta? cea care se lupta cu coruptii? cinstea DNA-ului? Domnul Lucica nu discuta zilnic cu Cucuveaua, dupa cum însuși zicea. Erau de fapt "un grup infractional organizat"?! misto lupta noastra anticoruptie. Imi iau fularul sa o apar in Piata.
    • 0 (14 voturi)    
      intelegere (Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 10:21)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Sigur ca nu poti intelege cu creerul de cucuvea, cam cat o aluna....
  • +5 (15 voturi)    
    Cercetati de slugile lui Dragnea (SIIJ) (Vineri, 11 ianuarie 2019, 21:08)

    emil bobu [utilizator]

    Mai bine s-ar numi S.L.U.J.
  • -6 (18 voturi)    
    Ce cuib de vipere... (Vineri, 11 ianuarie 2019, 21:50)

    newlook [utilizator]

    Ce cuib de vipere...Si nu-i singurul.
  • +9 (11 voturi)    
    SRI TACE ! (Vineri, 11 ianuarie 2019, 23:37)

    dincannes [utilizator]

    Chiar nu stiau ?
    Pe ei cine-i pedepseste cind TAC ?
    • -1 (1 vot)    
      au dreptul sa taca (Luni, 14 ianuarie 2019, 16:48)

      cucuveaua mov [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

      daca ceea ce ar spune i-ar incrimina
  • +4 (16 voturi)    
    interesant (Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 10:24)

    Ilidia [utilizator]

    N-o fi acolo o manastire de maicute, dar numai faptul ca e amestecat Gargamel prin sectia infiintata de el si care se straduieste sa puna sub papuc tot ce misca in justitie ar vtrebui sa dea de gandit...
  • -1 (11 voturi)    
    Bai (Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 12:08)

    savatuf [utilizator]

    eu asta cu minusurile o inteleg, dar ca sa dai minus la asa ceva denota o alterare totala a bunului simt ca de evidenta nu se mai pune problema. Cat de defect sa fi sa sustii asemenea abuzuri ,pe care nici macar cei care le-au facut nu le mai contesta. Ma uit la nistor cum actioneaza si nu pot sa nu fac o comparatie cu lazar si kovesi, care se mira ca sunt schimbati. Ganditi-va daca cei de la ploiesti erau maziliti la timp si cu maxim de pedeapsa , daca mai vorbeam acum de toate schimbarile astea si implicit de tot balamucul. Ce s-a intamplat la oradea cu procurorii denota faptul ca baietii nu au nicio teama si de aici tupeul si motivatia psd de a merge mai departe. Faptul ca sistemul nu e in stare sa isi faca curatenie in propria ograda , vin altii si o fac (psd) , dar in propriul beneficiu.
    • 0 (2 voturi)    
      Bati campii! A inceput psd sa rupa procurorii (Duminică, 13 ianuarie 2019, 12:49)

      V. Istina [utilizator] i-a raspuns lui savatuf

      Acuzatii pot fi cate vor ei sa inventeze, si cat de bombastice! Auzi, grup infractional organizat! Pai atunci ce dracu e psd, daca nu asta?

      Sa nu uitam cine se plangea de anchetele DNA-ului, acesti nevinovati bogati ploiesteni despre care nimeni nu stie cum si-au facut averile. Dupa aceea sa judecam unde e “grupul infractional organizat”.

      Sa vedem probele, acuzele, mai cu seama din partea acestei institutii maciuca... nu inseamna nimic!
  • -1 (13 voturi)    
    Unde-s aparatorii reginei Kovesi, individa (Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 12:34)

    xrogo [utilizator]

    care lauda prestatia infractorilor de la DNA Ploiesti, unde-i Johann, cel care acuza "niste penali" ca fratii Cozma, ca se ating de zeii anticoruptiei, unde sunteti, va ascundeti acum?
  • +5 (5 voturi)    
    Pe când anchete privind partidele din Parlament ? (Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 18:53)

    Koczka [utilizator]

    Cred că ar fi benefic sa fie anchetate și partidele politice reprezentate în parlament sub aceeași acuzație. Asta ar fi o unica șansă de a avea o clasa politică noua .
    • 0 (0 voturi)    
      inclusiv alea care au incalcat legea finantarii (Luni, 14 ianuarie 2019, 16:50)

      cucuveaua mov [utilizator] i-a raspuns lui Koczka

      pentru ca, nu?, unde-i lege nu-i tocmeala si nimeni nu este mai presus de lege


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version