Coaliția condusă de SUA împotriva Statului Islamic a început procesul de retragere din Siria, a anunțat vineri un purtător de cuvânt, referindu-se la începutul retragerii americanilor, operațiune care a fost pusă sub semnul întrebării din cauza unor mesaje confuze de la Washington, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Președintele Donald Trump a anunțat încă de luna trecută că a decis retragerea trupelor americane, cu un efectiv de 2.000 de soldați, anunț ce a stârnit uimirea aliaților. Și înalți oficiali americani au fost șocați de decizie, ministrul apărării Jim Mattis dându-și demisia în semn de protest.

Coaliția ”a început procesul deliberat de retragere din Siria. Din motive de securitate, nu vom comenta detaliile legate de termeni, locații sau mișcări ale trupelor”, a spus colonelul Sean Ryan citat de Reuters.

Rusia, care a dislocat trupe în Siria pentru a sprijini guvernul de la Damasc, a susținut că avea impresia că americanii nu vor să se retragă, în ciuda anunțului făcut, relatează agenția RIA.

De asemenea, rezidenții din apropierea punctelor de frontieră care sunt utilizate de obicei de forțele militare americane în zona Siria-Irak au spus că nu au observat vineri mișcări de amploare ale militarilor americani.