Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus, vineri, la Palatul Victoria, că vrea ca România să intre în spațiul Schengen în timpul mandatului său, arătând că nu vede niciun motiv pentru care mai multe state refuză primirea României. "Continuăm dialogul cu cei mai recalcitranți dintre ei", a afirmat oficialul european.

Dancila si JunckerFoto: gov.ro

"Dacă aş putea să îmi exprim o dorinţă, ar fi ca în timpul mandatului acestei Comisii România să intre în spaţiul Schengen. Nu văd niciun motiv pentru care anumite guverne refuză cu încăpăţânare acest lucru. Ţinem legătura cu cei mai recalcitranţi şi încercăm să îi convingem să spună <> pentru aderarea României la Schengen. (...) Aş vrea să îmi închei mandatul făcând din România un membru al spaţiului Schengen şi să se pună capăt Mecanismului de Cooperare şi Verificare", a declarat oficialul european în conferința de presă susținută alături de premierul Viorica Dăncilă.

Întrebat dacă are un dialog cu premierul olandez pe tema unei eventuale aderări a României la Schengen, preşedintele Comisiei Europene a răspuns: "Sunt în dialog permanent. Ştie ce cred şi ştie că mă aştept ca el să facă progrese în Olanda, dar şi în alte părţi în privinţa acestei chestiuni".