​Adjunctul șefului Inspecției Judiciare, Gheorghe Stan, a obținut cel mai mare punctaj - 9.33 - la interviul susținut pentru șefia Secției de anchetare a magistraților, în timp ce contracandidata sa, Florena Sterschi, a obținut 8,33, astfel că plenul CSM urmează să confirme numirea lui Stan la conducerea controversatei secții. Gheorghe Stan a susținut, la interviu, că printre amenințările la adresa acestei unități a identificat anumite campanii de presă.

Gheorghe StanFoto: Agerpres

Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, a susținut joi, în interviul pentru șefia Secției de anchetă a magistraților, că printre amenințările la adresa acestei unități a identificat anumite campanii de presă, dar și frecvența ridicată a modificărilor legislative.

"În ceea ce privește planul meu managerial pentru această funcţie, am identificat premise pozitive și negative ale înființării acestei secții. Printre premisele pozitive, am identificat un efort de protecție a independenței magistraților, care e o garanţie oferită de scoaterea acestei secții de sub orice influența exterioară a sistemului judiciar. Existența unui cadru legislativ care permite desfăşurarea separată a activității de urmărire penală, a activităților săvârșite de magistrați și existența unui ansamblu profesional cu experiența vastă și pregătită care reprezintă premisele unei faze solide de selecție a procurorilor care urmează sa-și desfășoare activitatea in această secție", a declarat Gheorghe Stan, citat de Mediafax.

Inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, şi procurorul Florena Esther Sterschi au susținut, joi, la Consiliul Superior al Magistraturii, interviurile pentru funcţia de şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului General.

Florea Esther Sterschi este cea care asigură acum interimatul la conducerea secţiei. Secţia pentru anchetarea magistraților şi-a început activitatea pe 23 octombrie 2018, având competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, și a preluat dosarele care îi vizează pe magistraţi aflate în lucru la DNA şi la alte parchete.