Un tânăr de 27 de ani a fost reținut de polițiști, după ce, marți, a intrat într-un cazinou din Timișoara, a bătut-o pe angajata localului inclusiv cu un scaun, iar sub amenințarea cuțitului a obligat-o să-i dea 2.000 de lei și două telefoane, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, incidentul a avut loc, marți, pe str. Cloșca din Timișoara. Oamenii legii au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană necunoscută ar fi intrat într-un cazinou, a lovit-o pe angajata localului cu pumnii și picioarele, dar și cu un scaun în zona capului. Apoi, sub amenințarea unui cuțit, a obligat-o să-i dea 2.000 de lei și două telefoane, care-i aparțineau.

“La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, care, în urma investigațiilor efectuate, au identificat un bărbat de 27 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a arătat IPJ Timiș.

Polițiștii timișeni au reușit să recupereze cele două telefoane, precum și o parte din banii furați.

Tânărul de 27 de ani a fost reținut pentru tâlhărie calificată.

Surse judiciare au declarat că tânărul pierduse o sumă de bani la cazinou și acesta ar fi motivul pentru care s-a întors și a bătut-o pe angajată.

Acesta este recidivist, arată sursele citate.

Angajata cazinoului care a fost bătută de bărbat are 22 de ani și a fost transportată în stare gravă la spital.