România se numără printre țările europene care ar fi dispuse să primească o parte dintre cei 49 de migranți blocați pe navele a două ONG-uri germane, la bordul cărora situația ar fi „tensionată”, scrie AFP, care citează o sursă diplomatică europeană.

Migranți din LibiaFoto: Agerpres

Din grupul celor 9 țări fac parte, pe lângă România, care asigură președinția rotativă a UE, Germania, Franța, Olanda, Luxemburg, Irlanda, Malta, Portugalia și Italia.

În prezent, au loc contacte diplomatice "intense" pentru rezolvarea acestei probleme.

"De 18 zile suntem ostaticii guvernelor europene, pe mare. Situația este tensionată dar cel puțin toată lumea a reînceput să mănânce", a anunțat ONG-ul Sea-Watch, în condițiile în care o parte a celor 32 de migranți pe care i-a salvat în 22 decembrie au refuzat să mănânce în aceste zile.

Nava se află acum în apele malteze, unde a fost autorizată să se adăpostească de vremea proastă, ca și ONG-ul Sea-Eye, care a preluat alți 17 migranți în 29 decembrie.

În condițiile în care Papa Francisc a lansat un "apel presant", duminică, pentru rezolvarea acestei crize, Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a evocat marți "contacte intese" în curs.

"Statele membre trebuie să dea dovadă de solidaritate concretă. Persoanele la bord au nevoie să debarce în securitate și fără noi întârzieri", a subliniat el.

Și Spania s-a declarat favorabilă primirii de refugiați, reamintind însă că a primit deja peste 300 de migranți salvați în 22 decembrie de un ONG spaniol, în apele internaționale din largul Libiei.

Dar Malta cere includerea în acord și a repartiției celor 249 de migranți pe care i-a salvat și îi găzduiește de zece zile. Ori, totalul locurilor propuse de diferitele țări depășește 49 dar nu atinge numărul de 300, potrivit sursei diplomatice citate.