Niciuna din cele 84 de locuințe destinate romilor și aflate în curs de execuție în 2018, prin Agenția Națională pentru Locuințe, nu a fost finalizată, însă din cei 2,5 milioane de lei alocați au fost cheltuiți aproximativ 1,69 de milioane de lei, arată bilanțul făcut la final de mandat de ministrul Dezvoltării Paul Sănescu, care a demisionat după ce a fost propus pentru remaniere.

locuinteFoto: Hotnews

Potrivit raportului de activitate al lui Paul Stănescu la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (octombrie 2017 - ianuarie 2019), Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) - una dintre instituțiile aflate în subordinea ministerului - a finalizat anul trecut 406 locuințe pentru tineri, destinate închirierii, din cele 2.500 locuințe aflate în curs de execuție, iar pentru acest program au fost alocați 107.674.000 de lei, din care s-au cheltuit 92.439.000 de lei.

În raportul de activitate al lui Paul Stănescu se menționează că la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) au fost derulate și programe pilot, respectiv vizând locuințe sociale pentru comunități de romi, prin care se asigură construirea a maximum 300 de locuinţe sociale, "la care au acces prioritar şi nediscriminatoriu, în condiţiile legii", familiile şi, după caz, gospodăriile din comunităţile de romi cu venituri reduse. Programul "are ca obiective incluziunea socială a cetăţenilor de etnie romă cu situaţie locativă precară şi prevenirea discriminării pe criterii rasiale".

Anul trecut, nu a fost finalizată niciuna din cele 84 locuințe aflate în curs de execuție, însă din cei 2,5 milioane de lei au fost cheltuiți 1,69 de milioane de lei, adică aproape 70 % din sumă. Până în prezent, prin acest program au fost finalizate 189 de locuințe, spune MDRAP, fără a preciza însă în ce perioadă.