Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a fost trimis în judecată după ce, în urmă cu doi ani, a fost oprit în trafic de polițiști și a refuzat să se legitimeze şi să sufle în etilotest.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a fost trimis în judecată pentru “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” după mai bine de doi ani de cercetări făcute de Parchetul Judecătoriei Năsăud, instanța urmând să stabilescă primul termen de judecată în acest dosar.

Conform Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a fost oprit în trafic în cadrul unei acţiuni de prevenţie rutieră în oraşul Sîngeorz-Băi, în luna noiembrie 2016. El a refuzat să se legitimeze și să sufle în etilotest, pe numele acestuia fiind deschis un dosar penal.

“În cadrul unei acţiuni de prevenţie rutieră, organizată pe raza oraşului Sîngeorz-Băi, a fost oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani din Sîngeorz-Băi. În timpul controlului, s-a solicitat efectuarea testului alcoolscopic. Şoferul a refuzat să efectueze testul şi a fost sancţionat contravenţional pentru mai multe nereguli, inclusiv pentru faptul că a refuzat să se legitimeze, pe numele acestuia fiind deschis şi un dosar penal”, a declarat, corespondetului Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

La acea vreme, primarul Traian Ogâgău declara că este victima unui complot deoarece voia să impună reguli noi în oraş.

Traian Ogâgău a câştigat alegerile locale din iunie 2016, fiind la primul mandat de primar. În 2012, el a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Cluj, pentru "conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.