Diplomatul nord-coreean care ar fi fugit din ambasada Phenianului din Roma provine dintr-o prestigioasă familie de diplomați și deține informații vitale despre funcționarea elitelor din cercul de apropiați ai lui Kim Jong Un, notează Telegraph.

Jo Song GilFoto: Agerpres

Jo Song Gil, ambasadorul Nordului în Italia, a fugit în noiembrie, stă ascuns, și ar fi cerut azil. Experții spun că el ar putea fi ajuns deja în SUA și că el ar putea deține informații detaliate despre cum Coreea de Nord importă, prin contrabandă, produse de lux.

În plus el ar ști cine sunt jucătorii cheie din cercul de apropiați ai liderului Kim Jon Un.

Citând surse diplomatice, ziarul sud-coreean JoongAng Ilbo , a scris joi că Jo a cerut azil într-o țară occidentală, neprecizată, și că se află într-o ”casă sigură”, împreună cu familia, sub protecția guvernului italian. Ministerul de externe de la Roma a precizat, pentru Telegraph, că nu are cunoștință de vreo cerere de azil depusă de Jo Song Gil în Italia.

Jo este conștient că decizia de a dezerta le-ar putea costa viața pe rudele sale rămase în Nord, iar el și soția sa se vor tot uita peste umăr timp de mulți ani după agenții Phenianului.

”Roma a fost cea mai importantă ambasadă europeană timp de mulți ani, parțial pentru că a fost locul unde se discuta cu ONU în cadrul Programului pentru ajutoare alimentare, dar și pentru că se ocupă cu majoritatea bunurilor de lux pe care regimul vrea să le obțină din Europa”, spune Rah Jonj Yil, fostul șef al serviciilor secrete sud-coreene ce ce ocupau cu monitorizarea Nordului.

”Ambasada a aranjat trimiterea de mașini, yahturi, materiale de construcții precum marmura și mâncăruri de lux”, a declarat el. Rah spune că dezertarea lui Jo a fost plănuită de ceva vreme și că, așa cum s-a întâmplat în astfel de cazuri în care a fost implicat, dezertorii au fost deja trimiși în SUA prin baza aeriană americană din Frankfurt.

E clar că Jo, 48 de ani, era un om pe care regimul se baza, a explicat Rah, în condițiile în care era fiul directorului adjunct al Departamentului pentru Organizare și Îndrumare (OGD) de la Phenian, o agenție a Partidului Muncitorilor din Coreea, însărcinată cu ”implementarea în întregime a învățăturilor și deciziilor Marelui Lider”.

”Kim va fi extrem de furios din cauza asta (a dezertării), mai ales că imaginea sa începea să înflorească pe scena internațională datorită recentelor sale succese diplomatice.”, a spus Rah.

”(Liderul nord-coreean) s-a făcut de râs, așa că pentru rudele lui Jo încă aflate în Nord va fi rău”, a adăugat el.

De obicei, familiile dezertorilor sunt trimise în tabere de muncă pentru diferite perioade de timp. Însă, ținând cont de rangul înalt al dezertorului, de cunoștințele sale despre mecanismele interne ale regimului și de rușinea provocată la Phenian, aproape sigur va atrage pedepse mai dure, a mai apreciat Rah.