​Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii octombrie 2018, de 9.171 persoane, în creştere uşoară, cu 18 persoane, faţă de finele lunii precedente, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), citate de Agerpres.

Pensii "Speciale"Foto: USER UPLOADED

Cei mai mulţi, respectiv 3.611, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 17.132 lei, din care 15.897 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat. De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 860 de persoane.

Pensia medie era de 5.480 lei, din care 3.324 lei suportaţi de la bugetul de stat. În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.371 de lei (2.654 lei suportaţi de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.464 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.689 lei, din care 7.523 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.640 lei, din care 4.222 lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.998 lei, din care 2.325 lei suportaţi din bugetul de stat.