Fostul senator UDMR Olosz Gergely, condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influență, a fost dat în urmărire internațională de polițiștii din Covasna. Surse locale declară că fostul senator ar fi fugit în Ungaria.

Olosz Gergely Foto: AGERPRES

Purtătorul de cuvânt al Poliției Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că polițiștii fac în continare verificări pentru depistarea lui Olosz Gergely.

”A fost dat în urmărire internațională după ce, la sfârșitul anului trecut, a fost dat în urmărire națională și în consemn la frontieră. A fost căutat la domiciliu, nu a fost găsit, se fac în continuare verificări pentru identificarea și depistarea persoanei respective”, a spus Tolvaj Marin.

Surse locale afirmă că fostul parlamentar UDMR ar fi fugit în Ungaria.

”Se pare că este prieten bun cu vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, cu care ar fi mers de mai multe ori la vânătoare în secuime”, au spus sursele citate.

Fostul senator UDMR şi fost preşedinte ANRE Olosz Gergely a fost condamnat de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Decizia este definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut hotărârea din 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, când Olosz Gergely a primit tot o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

Instanţa a mai decis confiscarea de la fostul preşedinte ANRE a sumelor de 384.000 euro şi de 400.000 lei.

Alături de Gergely a fost condamnat, la un an şi patru luni de închisoare, finul fostului judecător al Curţii Constituţionale, Ion Bîrcină, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii DNA i-au trimis pe cei cinci inculpaţi în judecată în octombrie 2012. Potrivit procurorilor, în perioada mai 2010 - februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. În schimbul banilor, Olosz Gergely ar fi lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ România SA.