Actorul Florin Călinescu nu exclude o implicare politică viitoare, susținând, într-o postare live pe Facebook, că se gândește „foarte, foarte serios la acest lucru”. „Dacă este vorba de o alcătuire nouă, o să vă rog după 15 ianuarie să vedem câţi dintre dumneavoastră sunteţi interesați de aşa ceva, pentru că singur nu fac nici cât o ceapă degerată”, a spus Călinescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

„​Îmi trebuie mai mult până iau o decizie, mai ales că e vorba de un destin. Ori merg în continuare pe drumul acesta, ori pornesc pe un alt drum mai complicat și cu drumeţi de toate felurile.Să nu vă supăraţi pe mine, dar dacă vorbim despre politică, despre un partid, trebuie să măsor de mai multe ori, pentru că loc de întoarcere nu mai este. Mă gândesc foarte, foarte serios la acest lucru, dar nu pentru a-mi satisface mie vreun orgoliu, ci pentru că chiar cred cu adevărat că sunteţi mulţi care nu vă identificaţi cu nicio forţă politică existentă astăzi pe piață și pe care sondajele încearcă să o așeze așa cum doar ele știu să o facă. Dacă este vorba de o alcătuire nouă, o să vă rog după 15 ianuarie să vedem câţi dintre dumneavoastră sunteţi interesați de aşa ceva, pentru că singur nu fac nici cât o ceapă degerată”, a spus Florin Călinescu, precizând că că va da startul unor dezbateri și și-a făcut deja un grup de specialiști pe diverse domenii. .

„Dacă am certitudinea că dvs doriţi ca eu să schimb macazul, eu am să-l schimb fără niciun fel de problemă. N-o să-mi fie foarte uşor, dar cu siguranţă o s-o fac”, a mai spus el.