Gradul de ocupare, de Revelion, este de 100% în stațiunile de pe Valea Prahovei, inclusiv Breaza și Câmpina, anunță Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova, citată de Mediafax. Turiștii au plătit între 3.900 şi 9.700 de lei, iar hotelierii promit vacanțe de neuitat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pentru Revelion, se anunţă grad de ocupare de 100% în stațiunile din Prahova, inclusiv în Breaza şi Câmpina, care astfel au ajuns la nivelul staţiunilor consacrate Sinaia, Azuga şi Buşteni, urcând cu peste 5 procente faţă de Revelionul anului anterior, anunță APDT Prahova.

“Tarifele pe care turiştii le vor achita pentru Revelionul petrecut în Prahova sunt cuprinse între 3.900 lei şi 7.000 lei, pentru o cameră, pentru 4 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele (cu mic dejun, cină festivă cu muzică live, brunch). La un hotel de 3 stele, sejurul va costa în jur de 4.900 lei/cameră pentru 4 nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, cină festivă tematică şi tombolă”, arată sursa citată.

Directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Câmpina, Carmen Găman, a precizat că “liniştea şi relaxarea, cât şi obiectivele turistice pe care le găsesc la Câmpina atrag din ce în ce mai mulți turişti de la an la an”.

“Observăm o creştere de peste 5% la gradul de ocupare pentru Revelion, fiind acum ocupaţi în proporţie de 100%. Liniştea şi relaxarea, cât şi obiectivele turistice pe care le găsesc la Câmpina atrag din ce în ce mai mulți turişti de la an la an. Continuăm eforturile permanente de promovare şi sperăm că numărul de turişti care aleg să petreacă vacanţele aici vor creşte”, a declarat Carmen Găman.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Adrian Voican, a spus că turiştii rămân fideli judeţului Prahova pentru sărbătorile de iarnă.

“Turiştii rămân fideli judeţului Prahova pentru sărbătorile de iarnă, aspect reflectat în gradele mari de ocupare, cât şi în rezervările care se fac pentru această perioadă din ce în ce mai devreme. Numărul mare de pârtii cât şi de obiective turistice şi parcuri de distracţie transformă Prahova în destinaţia ideală pentru o vacanţă de Crăciun şi Revelion. Hotelierii oferă pachete bogate pentru sărbători, promițând o experienţă care include mese festive, concerte, ore relaxante la centrele SPA, degustări de vin sau cântece în jurul focului de tabără. Astfel orice vacanţa petrecută în Prahova se transformă într-o amintire plăcută, ceea ce determină turiştii să revină, de multe ori la acelaşi hotel pentru aceste sărbători”, a declarat Adrian Voican.

De Revelion, la un hotel de patru stele din Sinaia, turiștii vor avea parte de o vacanță de vis. Pentru seara dintre ani este pregătit un program artistic, urmând a concerta Andra, Adrian Enache sau Nico, dar va fi și Teo Magicianul. Sejurul costă, pentru două persoane, între 4.370 lei și 5.700 de lei, în funcție de tipul camerei. Sunt incluse patru nopți de cazare, mic dejun, cină festivă pe 31 decembrie și cină bufet pe 30 decembrie și 1 ianuarie.

La un hotel de trei stele din Bușteni, sejurul de Revelion costă între 1.399 și 1.749 lei, de persoană într-un apartament cu două locuri. Mai ieftin este sejurul pentru o persoană într-o cameră cu trei paturi, locul fiind aici între 799 și 999 de lei, în funcție de zilele de cazare.

Pachetul de servicii include cazarea, 4 sau 5 nopți, mic dejunul, iar pe perioda pachetului de Revelion clienții pot servi masa în restaurant în regim a la carte. Copiii cu vârsta până la 6 ani au gratuitate la micul dejun si la cazare, dacă nu se solicită pat suplimentar. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani se achită 50% din valoarea pachetului, iar pentru cei cu vârsta peste 12 ani se achită tariful integral.

La Azuga, la un hotel de cinci stele, sejurul între 30 decembrie și 2 ianuarie costă 5.800 și 9.700 de lei, în funcție de cameră. Tariful cuprinde cazare cu mic dejun, cină festivă de Revelion, dejun și cină festivă de 1 ianuarie cu pachet băuturi. În plus, sunt și programe artistice la cină. Copiii de până la 12 ani au spațiu amenajet separat pentru Revelionul Copiilor cu meniu open bufet și program de divertisment cu animatori.

De Crăciun, în Sinaia, Buşteni şi Azuga unităţile de cazare au fost pline, în timp ce în Breaza şi Câmpina gradul de ocupare a depăşit 90%.