O explozie puternică a avut loc sâmbătă dimineață la sediul unei bănci din Brașov, unde a fost aruncat în aer un bancomat. Potrivit presei locale, primele informații arată că a fost vorba despre un jaf.

Masina de politieFoto: Facebook

Locuitorii din cartierul Valea Cetății au fost treziți de o explozie puternică, în jurul orei 04.00. Potrivit primelor informații, a fost un jaf la sediul CEC Bank din cartierul Răcădău, mai exact de la bulevardul Valea Cetății, scrie newsbv.ro.

UPDATE 16.40: În bancomatul aruncat în aer la Brașov erau 160.000 lei, a mai informat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar de poliţie Alina Ivan.

„Vineri, la închiderea băncii, în bancomat se afla suma de 160.000 lei. Prejudiciul estimat este de 160.000 lei. Ancheta este în curs de desfăşurare”, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

Conform datelor furnizate de poliție, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.34, Dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat cu privire la faptul că într-o unitate bancară din Braşov a avut loc o explozie. Poliţia a constatat că uşa şi geamul de la accesul dinspre stradă în sucursala bancară, dar şi un bancomat au fost dislocate din locul în care se aflau, părţi din acestea fiind împrăştiate pe trotuar şi carosabil.

Agenția Mediafax amintește că, în același cartier brașovean, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014, patru persoane, cu complicitatea unei a cincea, au dat o lovitură la o altă sucursală a unei bănci. Potrivit anchetatorilor, au furat o mașină, au ajuns în cartierul unde se afla sucursala și au furat seiful în 37 de secunde. Atunci, hoții au plecat pur și simplu cu seiful care avea 50 de kilograme. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2015, oamenii legii i-au identificat pe cei implicați în această lovitură, în cazul cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală. Prejudiciul cauzat a fost de 300.000 lei, incluzând și valoarea mașinii furate.

UPDATE 12.54: „În acest moment avem un cerc de suspecți asupra căruia urmează să ne pronunțăm”, a declarat subcomisar de poliție Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt IPJ Brașov.

Numărul suspecților nu a fost însă precizat și nici alte detalii nu au fost făcute publice, cercetările fiind în curs.

Polițiștii urmează să stabilească și câți bani erau în bancomat. „În acest moment nu putem spune dacă este vorba despre un prejudiciu, așteptăm reprezentanții băncii”, a afirmat Alina Maria Ivan.

Un localnic susține că i-ar fi văzut pe cei care au acționat. El susține că ar fi vorba despre „trei persoane, două în negru și una în alb, cu fâș alb”, care ar fi avut și cagule pe cap.

„Ăla din spate avea o plasă, o pungă, făcută ghemotoc, ca o franzelă, o avea în mână și ăla din față de tot, care a ajuns primul pe Arinului, făcea cu mâna, mai repede, ce le zicea nu știu. (...) N-am auzit discuția. (...) Era 4 fără 25”, a declarat localnicul, care a văzut suspecții înainte ca aceștia să dispară după bloc.