Autoritățile din Bologna au găsit o soluție inedită pentru a-i convinge pe locuitorii orașului să renunțe la mașini. Bere gratis, înghețată sau bilete la cinema sunt stimulentele oferite de municipalitate celor care aleg să circule cu bicicleta, cu mijloacele de transport public sau să meargă pe jos.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ideea face parte dintr-un program de reducere a poluării derulat de administrația locală și co-finanțat prin fonduri europene, relatează BBC News.

Oamenii care vor să beneficieze de facilități trebuie să descarce o aplicație pe telefonul mobil și să se înscrie în ”cursă” pentru a obține punctele necesare astfel încât să beneficieze de reduceri.

Poți marca în aplicație cel mult patru călătorii pe zi.

Peste 100 de afaceri locale participă la program, oferind vouchere. De asemenea, în primele luni ale acestui an, peste 10.000 de italieni au participat la program și și-a revendicat voucherele.