Putin merge în Serbia, unde ar putea semna un acord pentru înființarea unui centru nuclear

de DG     HotNews.ro
Marţi, 25 decembrie 2018, 13:32 Actualitate | Esenţial


Vladimir Putin
Foto: en.kremlin.ru
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, va întreprinde o vizită în Serbia în ianuarie 2019, a confirmat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează TASS, citată de Agerpres.

"Vizita preşedintelui (Putin) în Serbia este în curs de pregătire şi este planificată să aibă loc în ianuarie", a spus Peskov. Anterior, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat că îl aşteaptă în vizită pe omologul său rus în vizită la Belgrad în 17 ianuarie.

Întrevederea precedentă între cei doi lideri a avut loc Moscova, în 2 octombrie 2018.

Mass-media din Serbia a anunţat înainte de a aceasta că în timpul viitoarei vizite a preşedintelui rus este planificată semnarea a 20 de acorduri în diferite domenii. În centrul atenţiei se va afla realizarea unor proiecte comune în domeniul energeticii, infrastucturii şi noilor tehnologii.

La rândul său vicepremierul rus Iuri Borisov a anunţat anterior că în timpul vizitei ar putea fi semnat şi un acord pentru înfiinţarea în Serbia a unui centru nuclear.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2065 vizualizari

  • +4 (8 voturi)    
    Centru nuclear? (Marţi, 25 decembrie 2018, 14:42)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    "În centrul atenţiei se va afla realizarea unor proiecte comune în domeniul energeticii, infrastucturii şi noilor tehnologii."

    Meanwhile, in tarile evoluate, rationale si cu capul pe umeri:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_power_phase-out
  • +11 (17 voturi)    
    Ca sa acaparezi România și Ucraina (Marţi, 25 decembrie 2018, 15:36)

    Observatory [utilizator]

    nu este nevoie de nimic nuclear, vorbești cu PSD ul și se aranjează !
  • +4 (4 voturi)    
    Nu e nevoie (Marţi, 25 decembrie 2018, 17:36)

    elysyum [utilizator]

    Sa vorbeasca cu nimeni Putler pt ca GIO e creatia rusilor dupa razboi si poarta denumiri in functie de cursul istoriei.
  • +5 (7 voturi)    
    Tranzitivitate (Marţi, 25 decembrie 2018, 18:47)

    ipolitic [utilizator]

    Serbia este aliatul Rusiei.
    Noi suntem aliatul Serbiei.
    SUA este aliatul nostru.
    Concluzie:
    Rusia este aliatul Rusiei


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version