Zeci de blocuri din sectoarele 2 și 3 au rămas fără apă caldă și căldură în urma unei avarii produse sâmbătă la o magistrală care alimentează cu energie termică aproximativ 30% din municipiul București. Administratorul special RADET, Alexandru Burghiu, susține că bucureştenii afectaţi vor avea apă caldă şi căldură, din nou, până duminică seară.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sâmbătă a avut loc o avarie la magistrala 2 din zona Energeticienilor, care alimentează cu energie termică aproximativ 30% din municipiul București, fiind afectate 15 puncte termice.

Administratorul special RADET, Alexandru Burghiu, a declarat, duminică, la Digi 24, că a fost remediată avaria care afecta 10 puncte termise și se lucrează în continuare pentru remedierea avariei ce afectează celelalte 5. "Oricum, în cursul zilei de azi, starea de normalitate va reveni”, a spus administratorul special RADET.

El a spus că, în cazul avariilor, reperația nu durează mult, însă repunerea în funcțiune a conductelor este amânată de procedura de lucru și a dat asigurări că bucureștenii vor avea căldură începând de duminică seară.

Administratorul special RADET a mai afirmat că magistrala pe care s-a produs avaria a fost instalată în 1966, iar de atunci nu a fost niciodată înlocuită.

"Singura veste bună e că de anul acesta au început investițiile la rețeaua principală. Dar vorbim de aproape o mie de kilometri de rețea principală și toate eforturile și investițiile din ultimii 2 ani de zile e clar că nu sunt suficiente pentru tot ce nu s-a făcut de atâția ani”, a mai spus Burghiu.