Poliția Capitalei transmite că deputatul PSD Petre Florin Manole, care a susținut că a fost amenințat în Secția 1 din Capitală, s-a prezentat la Poliție în încercarea de a ajuta un prieten care fusese implicat într-un incident cu un taximetrist, a vrut să asiste la audierea acestuia, dar a fost refuzat. Poliția mai spune că parlamentarul a reclamat apoi că a fost amenințat, dar nu a depus plângere.

PolitiaFoto: Politia Romana

Poliția Capitalei anunță că sâmbătă polițiștii Secției 1 de Poliție au fost sesizați că șoferul unei companii de taxi a reclamat că a fost agresat fizic de către un client pe care îl ducea la o adresă din Sectorul 1, un bărbat pe care agenții l-au identificat ca fiind băut.

Primele verificări arată că taximetristul l-a transportat pe acesta și pe un prieten al său la o adresă aflată în zona de competență a Secției 1 Poliție, iar la aproximativ o jumătate de oră, după ce preluase și alți clienți, a fost direcționat înapoi la adresa de către dispeceratul firmei de taxi, întrucât se reclama pierderea unui telefon mobil. Taximetristul a verificat împreună cu clientul interiorul mașinii, dar telefonul nu a fost găsit, după care clientul l-ar fi lovit cu palma pe angajatul companiei de taxi, a transmis Poliția Capitalei, potrivit Mediafax.

Bărbații au fost duși la secția de poliție, unde a venit și Petre Florin Manole, care a spus că este deputat și prieten al victimei și a insistat sa fie de față la audierea celor implicați. Având în vedere că nu este avocat al vreunuia dintre bărbații implicați în scandal, polițiștii nu i-au permis să participe la audieri. Ulterior, deputatul a spus că ar fi fost amenințat în holul secției de către bărbatul reclamat de către prietenul său, dar a refuzat să depună plângere.

Angajatul companiei de taxi a depus în schimb plângere pentru lovire, adaugă Poliția Capitalei.

Deputatul PSD Petre Florin Manole susține că a fost amenințat de trei bărbați chiar în secția de Poliție 1 din centrul Capitalei, unde ar fi mers chemat o rudă care era lovită și amenințată de aceiași indivizi.

Deputatul spune că o va întreba pe Carmen Dan câte secții de poliție au supraveghere audio-video, deoarece dacă ar fi făcut plângere nu ar fi avut dovezi, iar concluzia sa este că "încrederea cetățeanului în instituții este o lozincă ridicolă dacă ajungi să fii amenințat în secția de poliție". El a relatat acest episod pe Facebook, iar postaraea sa a adunat peste 100 de comentarii, majoritataea persoanelor reproșându-i că incidentul este o consecință a modificărilor aduse codurilor penale și votate inclusiv de el.