Un miting este anunțat sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Piața Victoriei, pentru a marca 29 de ani de la Revoluția din decembrie și pentru a protesta față de tentativele privind amnistia și grațierea.

Protest, la 29 de la RevolutieFoto: Facebook / Coruptia ucide

”Decembrie 1989. 1.116 de oameni au murit pentru libertate.Nu au murit pentru amnistia și grațierea ticăloșilor. Au murit pentru dreptate și pentru libertate. Acum, la mai puțin de 29 de ani, lupta lor riscă să fie în zadar. Libertatea și dreptatea sunt în pericol”, anunță, pe Facebook, inițiatorii acestui demers.

Participanții la eveniment sunt rugați să vină cu câte o candelă pentru a onora memoria celor care și-au pierdut viața în urmă cu 29 de ani.

”Ne vom strânge la ora 16:00 în Piața Victoriei, iar la ora 17:00 vom pleca în marș spre Piața Universității pentru a aprinde candele și pentru a citi numele fiecărui erou. Ei au crezut în libertate în cele mai negre vremuri ale României. Voi credeți?”, mai spun organizatorii. Demersul a fost inițiat de organizațiile Rezistența, Corupția Ucide și Inițiativa România.