Acțiunea prin care omul de afaceri Georgică Giurgiucanu a contestat legalitatea constituirii completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte a fost respinsă de magistrații de la Curtea de Apel București. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la instanța supremă, transmite Mediafax.

ICCJ - sala Sectiilor UniteFoto: Agerpres

Omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, inculpat într-un dosar de-al lui Radu Mazăre, a înaintat Curții de Apel București o acțiune prin care contestă legalitatea constituirii completurilor de 3 judecători de la instanța supremă. Magistrații Curții de Apel București s-au pronunțat joi și au respins cererea omului de afaceri. Decizia poate fi constestată la ÎCCJ.

De asemenea, Georgică Giurgiucanu a depus și o plângere la Secţia pentru anchetarea magistraţilor, prin care cere cercetări privind constituirea completurilor de 3 judecători de la ÎCCJ, întrucât, spune el în plângere, o hotărâre de formare a acestora nu există.

În replică, ÎCCJ a precizat, printr-un comunicat de presă, că decizia privind constituirea completurilor de 3 judecători a fost aprobată de Colegiul de conducere şi înţelege demersurile unor părţi din dosare de a formula apărări, dar trebuie cu bună credinţă, mai ales că există documente ce arată constituirea completurilor ca fiind legală.

„Instanţa supremă înţelege demersurile părţilor din dosare de a-şi formula apărări şi susţineri, dar aceste demersuri trebuie exercitate cu bună credinţă, în condiţiile în care orice afirmaţie poate fi verificată prin confruntarea cu documentele existente în evidenţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, informează, printr-un comunicat de presă, instanţa supremă.

Potrivit sursei citate, singurele dispoziţii care reglementează constituirea completurilor de judecată, altele decât cele de 5 judecători de la instanţa supremă, sunt cele ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora colegiile de conducere stabilesc compunerea completurilor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului.

În privinţa constituirii completurilor de 3 judecători pentru anul 2018, instanţa precizează că, în urma propunerilor preşedinţilor de secţie, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Hotărârea nr. 80 din 12 decembrie 2017, a aprobat compunerea completurilor de judecată pentru anul 2018.