Iohannis s-a întâlnit cu ambasadorii UE

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 20 decembrie 2018, 9:48 Actualitate | Esenţial


Preşedintele Klaus Iohannis
Foto: Hotnews
Președintele Klaus Iohannis, s-a întâlnit miercuri seară cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene (UE), acreditați la București, informează Cotroceniul. Reuniunea a fost organizată de Ambasada Republicii Austria, țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE.

Comunicatul Administrației Prezidențiale:

”În cadrul întâlnirii au fost abordate, în principal, teme legate de preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE începând cu 1 ianuarie 2019. De asemenea, au fost discutate aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda Consiliului European care a avut loc în zilele de 13 şi 14 decembrie a.c.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că exercitarea de către România a primei sale președinții a Consiliului UE va reprezenta un moment foarte important pentru țara noastră, o oportunitate de a contribui la păstrarea unității europene şi la consolidarea proiectului european.

Președintele României a menționat că țara noastră, ca stat membru puternic ataşat proiectului european, va acționa cu pragmatism și responsabilitate pe durata mandatului său și va urmări ca, prin acțiunile sale, să contribuie la avansarea negocierilor pe dosarele prioritare la nivel european, în efortul comun de a obține rezultate în beneficiul întregii Uniuni.

În ceea ce privește procesul de reflecţie legat de viitorul UE, Președintele României a subliniat că, în opinia ţării noastre, consolidarea Uniunii trebuie să aibă loc pe baza valorilor și principiilor sale fundamentale - unitate, solidaritate, tratament egal și convergență. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că România susține o Uniune mai puternică, mai aproape de cetățenii europeni și capabilă să le asigure acestora securitatea și prosperitatea.

Preşedintele României a evidenţiat importanţa reuniunii informale a Consiliului European de la Sibiu, din 9 mai 2019, unde va fi discutată agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024. Acest summit va reprezenta un bun moment de reflecție asupra viitorului Uniunii.

Referitor la viitorul buget al UE pentru perioada 2021-2027, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România va acţiona pentru înregistrarea de progrese substanțiale în procesul de negocieri, astfel încât să se poată realiza obiectivul asumat la reuniunea Consiliului European din 13-14 decembrie, respectiv de a obţine un acord la nivelul liderilor europeni în toamna anului 2019.

În privința procesului de retragere a Marii Britanii din UE, Preşedintele României a subliniat faptul că este important ca Brexit să aibă loc într-un mod ordonat, pe baza Acordului de retragere care a fost agreat de liderii europeni la reuniunea Consiliului European din 25 noiembrie a.c.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că, în cazul în care Acordul de retragere va fi ratificat de Parlamentul britanic şi aprobat de către Parlamentul European, România, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, are ca obiectiv demararea cât mai rapidă a negocierilor privind relațiile viitoare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, astfel încât parteneriatul viitor dintre cele două părţi să fie unul cât mai ambițios și cuprinzător.”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















287 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version