Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

O nouă înregistrarea din interviul acordat de Ion Iliescu pentru "Le Figaro" / „În mod realist, partidul va trebui să îl susţină pe domnul Tăriceanu, care are mai multe șanse” / Ce spune despre statul paralel

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 18 decembrie 2018, 22:46 Actualitate | Esenţial


Ion Iliescu (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Jurnalistul Paul Cozighian a făcut publică, marți seară, o înregistrare parțială a interviului cu Ion Iliescu, pentru "Le Figaro". Potrivit înregistrării, fostului președinte spune că în PSD "există fracturi interioare care se reflectă astăzi" și vorbește de problemele juridice ale lui Dragnea.

O înregistrare parțială a interviului a fost difuzată, marți seara, la Realitatea TV, de către jurnalistul Paul Cozighian, unul dintre realizatorii interviului.

PSD "este totuşi cel mai puternic partid în continuare şi are cea mai mare influenţă în rândul maselor în toate categoriile de populaţie. Din nefericire, există fracturi interioare care se reflectă astăzi; poziţia personală a domnului Dragnea care este destul de complicată, cu aceste probleme cu justiţia", declară Ion Iliescu, potrivit înregistrării difuzate marți seară de jurnalistul Paul Cozighian.

În articolul publicat de "Le Figaro", autorii arătau: "«Este o perioadă dificilă, confuză pentru partid, care trăieşte cea mai mare criză politică a sa», admite Ion Iliescu, care personal nu îl apreciază pe Liviu Dragnea, a cărui »poziţie personală, cu probleme juridice, a creat fracturi interne» în PSD".

În înregistrarea difuzată marți seară, Ion Iliescu nu declară, cuvânt cu cuvânt, că fracturile interioare din PSD sunt cauzate de problemele juridice ale lui Liviu Dragnea.

Fostul șef de stat mai spune: "Din nefericire, am pierdut coeziunea generală a partidului şi această comunicare de la vârf la bază, această susţinere, care este forţa unui partid. Dar sper, pentru că văd în continuare că sunt multe resurse şi mulţi tineri interesaţi de viaţa politică şi nu există alternativă. Singura alternativă este să fie făcute eforturi pentru relansarea unei dezbateri solide în cadrul partidului, de la vârf la bază, pentru a reface legătura şi comunicarea şi pentru a reface cadrul unei activităţi. Pentru că nu există încă altă forţă capabilă să răspundă nevoilor societăţii, societăţii româneşti. Este un moment de criză pentru conducerea partidului".

Ion Iliescu mai este citat precizând că nu crede în existența statului paralel. "Mulţi oameni vorbesc despre statul paralel. Eu îmi aduc aminte foarte concret ce înseamnă acesta, ce înseamnă statul paralel. Nu este statul paralel, dar slăbiciunea forţelor politice din ţară şi a partidelor poate crea un vid care, bineînţeles, poate crea posibilitatea ca forţe rebele, forţe necontrolate, să creeze această imagine a unui stat paralel. Nu există", potrivit înregistrării difuzate marți seara.

Fostul preşedinte mai declară că: „În mod realist, partidul va trebui să îl susţină pe domnul Tăriceanu, care are mai multe șanse; nu avem o personalitate din PSD care să aibă susținerea maselor. Nu suficient. Din păcate", jurnaliștii adăugând, drept nota redacției, că Ion Iliescu s-ar fi referit la PSD drept partidul care trebuie să-l susțină pe Călin Popescu Tăriceanu pentru alegerile prezidențiale.

Fostul președinte Ion Iliescu a negat, pe blogul personal, declarațiile care le-ar fi făcut pentru cotidianul francez Le Figaro, precizând că a citit "cu uimire amestecată cu dezgust un soi de compilație despre PSD și despre situația politică din România".


AUDIO Primele 3 minute din interviul dat de Ion Iliescu cotidianului Le Figaro: PSD traversează o perioadă destul de complicată, destul de dificilă, destul de confuză







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3932 vizualizari

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by