Președintele Klaus Iohannis i-a atacat marți, din nou, pe liderii coaliției, fără să îi nominalizeze, precizând că aceștia nu vor o Românie puternică și cu un stat de drept și contestă alianțele cu UE și NATO, dar trebuie să înțeleagă că sunt o minoritate. Iohannis a mai declarat, întrebat la o dezbatere cu tineri, că s-a gândit la trecerea la o republică prezidențială, însă arhitectura constituțională este acum de așa natură încât se ajunge la divergențe între palate.

Preşedintele Klaus IohannisFoto: Hotnews

”Eu m-am gândit și sunt sigur că foarte mulți s-au gândit. Arhitectura statului este dată de Constituție. Acum după ce s-au făcut câteva modificări lumea își pune întrebări” a răspuns președintele, întrebat de unul dintre tineri dacă a luat în calcul trecerea de la actualul sistem de republică la una prezidențială, având în vedere și divergențele care apar adesea între palate.

Iohannis a mai spus că și datorită decalării alegerilor parlamentare de cele prezidențiale, mandatul președintelui fiind de cinci ani, s-a ajuns și la situația să existe divergențe între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, dar alegătorul român a preferat să aibă un oarecare echilibru.

Iohannis a insistat că el este dispus să discute despre politici fiscale sau despre situația școlilor, dar ”nu sunt dispus să fac compromisuri când vorbim de independența justiției”. ”Aceste lucruri nu sunt absolut deloc dispus să le pun sub semnul întrebării într-o discuție cu politicieni care tocmai aceste lucruri vor să le pună sub semnul întrebării și atunci apar aceste divergențe”, a declarat Iohannis.

Președintele a mai afirmat că oamenii vor o Românie puternică, prosperă și un stat de drept, dar unii politicieni nu înțeleg acest lucru.

”Sunt și unii care își doresc și altceva. Ei sunt o mică minoritate și ar fi bine să înțeleagă că sunt o mică minoritate și că majoritate românilor își doresc să fie europeni, să poată circula liber (...) să fie într-o țară unde justiția este nu doar legală ci și dreaptă”, a mai spus el.

De asemenea, el a acuzat politicienii care pun sub semnul întrebării statutul de membru UE și NATO. ”Mă surprinde neplăcut cum există politicieni care pun sub semnul întrebării aceste două alianțe, UE și NATO, doi piloni foarte importanți pentru România viitorului. Aceste lucruri trebuie bine judecate, trebuie să fim conștienți că viitorul nostru este în democrațiile de tip euroatlantic, nu în altă parte”, a conchis șeful statului.

Întrebat de unul dintre tinerii participanți la dezbatere cum îl convinge să îl voteze din nou în 2019, Iohannis a spus că "nu este chiar lipsit de importanță" că este un politician pro-european și a reușit să pună România destul de sus pe harta Europei, de unde "unii încearcă să o tragă înapoi".

"Sunt pro-dezvoltare sustenabilă, am dovedit în câteva rânduri că știu ce și cum trebuie făcut. (...) Am reușit în câteva rânduri să opresc câteva prostii care erau pe cale să se întâmple și cred că lumea a înțeles că sunt un președinte care vrea să dezvolte România. (...) Optimal, ar fi fost bine să existe și un guvern care să dorească dezvoltarea României, să fie pro-europeam, să lupte pentru investiții, pentru educație. Eu sunt dispus să continui, e o luptă permanentă", a declarat Iohannis.

Iohannis a participat marți la o întâlnire cu premianții competiției „Civic Avengers”.