Aeronava care trebuia să plece de la Sibiu spre Munchen duminică seară a putut decola abia luni dimineață, după 12 ore, din cauza ninsorii de la Sibiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Sibiu, Alexandra Păcurar.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit sursei citate, compania aeriană a asigurat cazarea la hotel a pasagerilor care au fost nevoiţi să aştepte 12 ore ca să zboare din Sibiu spre Germania.

"Din cauza condiţiilor meteo, cursa Sibiu - Munchen programată pentru plecare în seara zilei de ieri (duminică n.r.), aproximativ ora 19,20, a fost anulată. Din acest motiv a fost anulată şi cursa Munchen - Sibiu, programată pentru sosire 00,55. (...) Pasagerii au fost rerutaţi pe cursa de dimineaţă, care a decolat la 7,03", a explicat Alexandra Păcurar, pentru Agerpres.

Toate cursele aeriene de duminică, din Sibiu, au avut întârzieri din cauza condiţiilor meteo, cea mai mare fiind de o oră.