În contextul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, caracterizate de căderi masive de zăpadă, viscol, lapoviță și vânt puternic au fost înregistrate efecte în 16 județe ale țării (AR, BH, BZ, CS, CV, DB, GJ, HD, IL, IF, MH, OT, PH, TR, TM, TL) și municipiul București, informează IGSU.

Masina derapataFoto: IGSU

Pompierii militari alături de reprezentanții autorităților locale și utilajele administratorului de drum au acționat pentru deblocarea a peste 40 de autovehicule care nu mai puteau înainta din cauza zăpezii. De asemenea, în cursul zilei de ieri s-a intervenit pentru degajarea de pe autoturisme sau carosabil a peste 150 de arbori și 15 stâlpi doborâți din cauza căderilor de zăpadă și vântului puternic.

În județele Hunedoara, Ialomița și Teleorman s-a intervenit cu autofreze la deschiderea drumului pentru ca trei ambulanțe să poată ajunge ajunge la cazurile medicale.

În județul Prahova, pe raza localității Slănic, autoritățile locale au intervenit pentru preluarea a 46 de persoane aflate într-un autocar care nu mai putea înainta. Toți pasagerii au fost transportați cu un microbuz la hotelul unde erau cazați, iar autocarul va fi coborât atunci când condițiile de drum vor permite.

În județul Olt, pompierii militari au intervenit pentru deblocarea și repunerea pe roți a unui autocar răsturnat între localitățile Salcia și Pleșoiu. Salvatorii au îndepărtat zăpadă care bloca accesul către persoanele din interior, au evaluat medical toți ocupanții și au evacuat pasagerii, în condiții de siguranță.

Până la finalizarea misiunii de repunere a autocarului pe carosabil, cele 29 de persoane au fost transportate la școala din localitatea Slătioara. Ulterior toți pasagerii și-au continuat deplasarea către destinație, cu același autocar.

Din cauza crengilor căzute pe liniile de cale ferată, traficul feroviar din județul Caraș Severin a fost întrerupt temporar. Persoanele aflate în trenurile oprite au fost preluate de autocare și transportate în localitățile de distinație.

În municipiul Timișoara, echipajele ISU au intervenit pentru degajarea a 94 copaci căzuți pe carosabil și pe autovehicule, precum și pentru înlăturarea a stâlpilor de electricitate și cablurilor electrice desprinse din cauza vântului.

Inspectoratul recomandă cetățenilor să urmărească permanent atenționările transmise de autorități, să se informeze asupra stării drumurilor și să își echipeze autoturismele pentru circulația în regim de iarnă.