Fostul primar liberal al municipiului Beiuş (județul Bihor), Adrian Domocoş, a fost condamnat definitiv, de Instanța supremă, la 5 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție legate de concesionarea unui teren al Episcopiei greco-catolice Oradea. Episcopul Virgil Bercea a fost achitat, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pedeapsa fostului edil Adrian Domocoș a fost diminuată în apel, de la 7 ani cu executare, pronunțată pe fond de Curtea de Apel Oradea, la 5 ani și 8 luni. În același dosar, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a fost achitat.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au contopit pedepsele aplicate lui Adrian Domocoș în această cauză cu pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare alt dosar, în care fostul edil fusese condamnat în 2016.

„Contopeşte pedepsele principale aplicate în prezenta cauză (...) cu pedepsele de 1 ani şi 10 luni închisoare şi 9 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală (...) urmând ca inculpatul Domocoş Adrian Nicolae să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 3 ani şi 2 luni închisoare, în final pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani şi 8 luni închisoare”, se arată în minuta deciziei definitive pronunțate de ÎCCJ.

În schimb, Instanța supremă a menținut decizia de achitare a instanței de fond pronunțată în cazul episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011-2014 primarul Adrian Domocoș a pretins și primit de la o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuș un imobil, proprietatea bisericii, cu titlu de concesiune pentru o perioadă de 29 ani, în favoarea unei societăți comerciale, SC Alge Dom Com SRL Beiuș, controlată de primar.

În schimbul concesiunii, edilul a promis că va ajuta și va susține interesele Bisericii Greco-Catolice pe raza sa de competență, în sensul că: îi va asigura protecție și o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuțiilor de primar; va sprijini Biserica să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea unității de cult, situate pe raza orașului Beiuș; nu va aplică sancțiuni contravenționale pentru fațadele deteriorate ale clădirilor proprietatea acesteia.

De asemenea, în perioada iunie-august 2014, primarul a pretins și primit de la reprezentanții Episcopiei, Virgil Bercea și Mircea Constantin, un imobil, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 25+5 ani, în favoarea aceleiași societăți comerciale pe care o controla. De data aceasta, primarul a promis că va elibera o autorizație de funcționare pentru un magazin de comercializare a peștelui, aflat în proprietatea Episcopiei.