Socrul lui Sebastian Ghiţă, Dumitru Cârstea, a declarat la ieșirea din Parchetul General, unde a fost audiat în dosarul în care omul de afaceri a reclamat-o pe Laura Codruța Kovesi, că ginerele său ”i-a spus” că fosta șefă DNA ”i-a cerut bani ca să încheie în triumf cazul” lui Nicolae Popa.

Sebastian Ghita, intr-o inregistrare difuzata de RTVFoto: Captura Romaniatv.net

Dumitru Cârstea s-a prezentat, joi, la Parchetul General, de care aparține Secția de anchetă a magistraților, pentru a fi audiat după denunțul depus de omul de afaceri contra fostului procuror-șef DNA, Laura Codruța Kovesi.

"Mi-a spus că (Laura Codruța Kovesi -n.r.) i-a cerut bani ca să încheie în triumf cazul, fiindu-i necesară această poziționare pentru a accede într-un post de procuror-șef. Cumplită e un termen bun? Sunt copii pe care-i ferești de televizor și care începi să le explici că nu e adevărat că o doamnă precum Kovesi spune că tatăl lor e mincinos, dovedindu-se de fapt că cea care minte este doamna în cauză. După legile justiției, (Laura Codruța Kovesi -n.r.) ar trebui să plătească", a declarat Dumitru Cârstea, la ieșirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), potrivit Mediafax.

Întrebat ce i-a spus Laura Codruța Kovesi când venea la ei acasă, Dumitru Cârstea a răspuns: "Îmi explica la masă, la o petrecere, vorbe. Nu a vorbit niciodată de dosare".

Și Andreea Cosma s-a prezentat, marți dimineață, la sediul Parchetului General pentru a depune documente în cazul denunțului pe care l-a formulat omul de afaceri Sebastian Ghiță contra fostului procuror-șef DNA Laura Codruța Kovesi, dosar în care parlamentara este martoră. Tot marți a fost audiat și Nicolae Popa, condamnat la 10 ani şi patru luni de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI și eliberat condiţionat anul trecut.

Sebastian Ghiță susține că Laura Codruța Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Potrivit omului de afaceri, factura prin care a fost plătit avionul a ieşit la iveală de curând, documentele fiind descoperite printr-un control al Antifraudei.

Procurorul din cadrul Secției de anchetă a magistraților desemnat să se ocupe de denunțul depus de omul de afaceri Sebastian Ghiță contra Laurei Codruța Kovesi este Adina Florea, respinsă de președintele Klaus Iohannis la conducerea DNA.