Plenul Parlamentului European a votat miercuri Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2019. Bugetul cuprinde și solicitarea deputatului european Siegfried Mureșan de a aloca 28 de milioane de euro pentru fermierii afectați de pesta porcină africană (PPA) și gripa aviară.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cele 28 de milioane de euro vor fi alocate către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectați de pesta porcină africană și gripa aviară din România și din celelalte state membre ale UE.

"Am votat astăzi, în plenul Parlamentului European, Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2019. Forma finală a bugetului cuprinde și 28 de milioane de euro pentru sprijinirea fermierilor afectați de pesta porcină africană și gripa aviară, fonduri alocate în urma amendamentelor depuse de mine la proiectul inițial de buget. Având în vedere că 80% din focarele de pestă porcină africană din UE se află pe teritoriul României, acești bani vor ajunge, în mare parte, la fermierii români păgubiți”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan.

El spune că alocarea acestor bani este o victorie cu atât mai mare cu cât, până la finalul negocierilor, Guvernul României nu trimisese documentația necesară pentru ca România să beneficieze de fonduri europene din această linie bugetară pentru pesta porcină africană în Bugetul UE 2019. Mureșan susține că dacă această cerere ar fi fost depusă în timp util, cel mai probabil suma obținută pentru despăgubirea fermierilor români din Bugetul UE 2019 ar fi fost mult mai mare.