Recepția dedicată Centenarului Marii Uniri, organizată de consulatul general al României la Chicago la una din proprietățile președintelui SUA, Trump International Hotel and Tower Chicago, pe 29 noiembrie, se află în vizorul unei organizaţii de etică de la Washington, potrivit News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

CREW precizează că România este a patra ţară care organizează sărbători publice la proprietăţi deţinute de locatarul Casei Albe, după Filipine, Kuwait şi Bahrain, care au organizat evenimente la hotelul lui Trump de la Washington.

Era neclar cine a plătit evenimentul, în pofida faptului că acest Consulat General se prezintă ca organizator pe site, potrivit CREW.

Consulatul nu a organizat această sărbătoare la proprietatea lui Trump în precedenţii doi ani, când Trump candida la preşedinţie şi în primul său an în funcţie, notează organizaţia.

Trump Organization, contactată de The Hill, nu a răspuns imediat.

Locatarul Casei Albe se află în centrul unei polemici cu privire la faptul că demnitari şi oficiali străini se cazează în proprietăţile sale, după ce au apărut întrebări cu privire la faptul dacă beneficiază financiar de pe urma acestor şederi la proprităţile sale.

Secretarii Justiţiei din Maryland şi Districtul Columbia l-au dat în judecată pe Trump, pe care-l acuză că a încălcat prevederi ale Constituţiei cu privire la remuneraţie prin faptul că a acceptat plăţi de la guverne străine şi ale unor state americane prin Trump International Hotel de la Washington.

Această clauză constituţională (Emoluments Clause) le interzice funcţionarilor americani să primească cadouri sau plăţi de la Guverne străine fără aprobarea Congresului.

Ambii procurori generali intenţionează să trimită numeroase citaţii, prin care vor să dovedească faptul că Trump a profitat în mod ilegal de pe urma deţinerii funcţiei de preşedinte.

CREW a mai semnalat cazuri cu privire la presupuse încălcări ale acestei clauze constituţionale de către Trump.

Un judecător federal a respins, anul trecut, un proces pe care organizaţia i l-a intentat magnatului în domeniul imobiliar, pe care-l acuză că nu s-a retras în totalitate din afacerile sale.

CREW a cerut în septembrie justiţiei să investigheze dacă miliardarul a încălcat legea federală făcând campanie electorală în cadrul unor vizite oficiale.

Organizaţia îi suspectează totodată pe Trump şi pe colaboratori de-ai săi de o eventuală încălcare a Hatch Act, o lege din 1939 care le interzice angaţilor federali să se angajeze în activităţi politice de partid, prin folosirea resurselor Guvernului în vederea unor călătorii şi organizării unor evenimente de campanie.