Economia SUA a produs mai puține locuri de muncă decât se anticipase, dar rata șomajului este la cel mai scăzut nivel din ultimii 49 de ani

de DG     HotNews.ro
Vineri, 7 decembrie 2018, 17:06 Actualitate | Esenţial


Manhattan, New York
Foto: Stirile ProTV
Economia SUA nu a reușit să creeze un număr suficient de mare de locuri de muncă în noiembrie, iar salariile nu au crescut conform așteptărilor, ceea ce indică o încetinire a creșterii economice. Cu toate acestea, rata șomajului se menține la cel mai scăzut nivel din ultimii 49 de ani, fiind de 3,7%, potrivit Reuters.

Datele au fost făcute publice de Departamentul Muncii și sunt valabile pentru luna noiembrie. Astfel, luna trecută, exceptând domeniul agriculturii, au fost create 155.000 de locuri de muncă, companiile din construcții angajând cel mai mic număr din ultimele 8 luni, cel mai probabil din cauza temperaturilor scăzute.

O altă cauză a numărului moderat de angajări ar fi lipsa de muncitorii calificați.

Datele revizuite pentru septembrie și octombrie arată că au fost create cu 12.000 de locuri de muncă mai puțin decât se raportase anterior. În același timp, analiștii economici contactați de Reuters estimaseră că numărul joburilor va crește cu 200.000 în luna noiembrie.

Chiar și în aceste condiții, rata șomajului a rămas neschimbată, fiind de 3.7 %, cea mai scăzută din 1969.

Câștigul mediu pe oră a crescut cu 6 cenți sau 0.2 procente în noiembrie, în timp ce câștigurile din octombrie au fost revizuite în scădere la 0.1 procente de la 0.2. În 2018, salariile au crescut cu 3.1 procente, cu vârful în octombrie, când a fost cea mai mare creștere din aprilie 2009.

Companiile au redus și numărul orele lucrătoare pe săptămână. Astfel, în medie, săptămâna de lucru a ajuns la 34.4 de ore de la 34.5 în Octombrie.

În al treilea semestru, creșterea economică a fost de 3.5 procente, iar în cel de-al patrulea este estimată la 2.7.

















331 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Ce a facut dl Trump pt economie (Vineri, 7 decembrie 2018, 17:27)

    animatron [utilizator]

    "Increderea" joaca un rol foarte important in mediul de afaceri, e esentiala in relatiile de business din lumea anglo-saxona.

    Conteaza foarte mult si increderea in capacitatea si disponibilitatea guvernului de a ajuta companiile, de a stimula exporturile, de a proteja puterea dolarului, de a contracara dumping-ul utilizat de tari precum China.

    Administratia Trump a relaxat puternic taxarea companiilor, a fortat multinationalele sa repatrieze sute de miliarde de dolari aflati in paradisuri fiscale, a inghetat programele "ecologiste" care afectau industria energetica, a majorat taxele asupra produselor chineze, a renegociat favorabil tratate multilaterale precum NAFTA.

    Rezultatele sunt impresionante, somajul e foarte redus, s-a ajuns la penurie de forta de munca calificata, cresterea economica e solida si rapida pt o tara dezvoltata (3% medie), s-au redeschis fabrici, s-a ajuns la independenta energetica (USA au devenit exportator net de petrol, cu o productie mai mare decat a Rusiei sau Arabiei saudite).

    Cota de popularitate a dlui Trump se mentina la cote f ridicate pt jumatatea mandatului, mult peste cea a dlui Macron in Franta, de ex (Macron sub 20%).

    The Rasmussen Reports daily Presidential Tracking Poll for Friday shows that 50% of Likely U.S. Voters approve of President Trump’s job performance. Forty-nine percent (49%) disapprove.

    The latest figures include 36% who Strongly Approve of the way Trump is performing and 41% who Strongly Disapprove. This gives him a Presidential Approval Index rating of -5.
  • 0 (4 voturi)    
    nu mai sint multi someri (Vineri, 7 decembrie 2018, 18:25)

    gopo2016 [utilizator]

    pt ca au iesit din somaj, nu le mai da ajutorul , de aia cifrele arata bine, in rest a crescut numarul de furturi ( iti ia camionul de sub fund) la toate produsele, din case si te jefuiesc daca e si pt zece dolari, in rest in era trumpeta numai de bine
  • +3 (3 voturi)    
    - (Vineri, 7 decembrie 2018, 19:14)

    g01an [utilizator]

    rata somajului este complet irelevanta, nu-ti arata decat procentul de oameni care nu-si pot gasi un loc de munca sau un contract timp de un an de zile.

    la procentul populatiei active devine relevanta situaita, pentru ca asta iti arata daca exista sau nu probleme demografice. or, la ei procentul populatiei active este la 60%, similar cu Romania care a avut probleme demografice majore. un 65% ar fi cat de cat ok, dar ce este acum nu se compara cu situatia din anii '90 cand se apropiau de 70% la fel ca restul tarilor dezvoltate si nici nu au reusit inca sa revina macar la valori comparabile cu situatia de dinainte de criza din 2008 macar. in vestul europei procentul este undeva aproape de 70% (si are si sens, raman inactivi doar copiii - cam 20% din populatie, pensionarii si un procent foarte, foarte mic din populatia capabila de munca).
  • +3 (3 voturi)    
    Da, suna bine dar (Vineri, 7 decembrie 2018, 20:09)

    Gojifruit [utilizator]

    Daca mai ascultam si alte surse, aflam ca rata somajului e mica pentru ca oamenii au joburi part-time, fara beneficii (pensie, asigurare medicala etc), joburi care ii califica la food-stamps. Adica, desi lucreaza, nu au venituri de subzistenta si traiesc din mila statului. Dar e ok, nu sunt someri.
  • -2 (6 voturi)    
    Ca sa vezi (Sâmbătă, 8 decembrie 2018, 4:27)

    Setalcott [utilizator]

    Somajul a scazut, locurile de munca s-au inmultit, salariile au crescut, dar Reuters nu e multumit. Asa e cu Trump presedinte.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version