Un incendiu a izbucnit vineri la un imobil situat pe strada Vacanţei din sectorul 1 al Capitalei, în apropierea cartierului Bucureștii noi, pompierii acţionând pentru stingerea focului cu şapte autospeciale, transmite Agerpres.

Incendiu BucurestiFoto: Facebook

Potrivit ISU Bucureşti - Ilfov, incendiul se manifestă la o casă cu anexe gospodăreşti şi s-a extins la un imobil cu mansardă lipit de această locuinţă.

Din interior au fost scoase două butelii. Pompierii acţionează cu şapte autospeciale. Nu sunt victime, precizează ISUBIF.

''Se încearcă alimentarea din reţeaua de hidranţi. Până acum au fost găsiţi şase hidranţi nefuncţionali. Dispozitivul se suplimentează'', informează sursa citată.