Magistrații Tribunalului București l-au condamnat la închisoare pe viață pe soțul directoarei de grădiniță acuzat că a înjunghiat-o mortal pe aceasta, chiar în fața instituției, la începutul acestui an, în condițiile în care femeia avea un ordin de restricție împotriva lui, anunță Mediafax. Decizia nu este definitivă.

ArestareFoto: pixabay.com

"În baza art. 188 alin. 1 - art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul BOTAN MARIUS-CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat comis asupra unui membru de familie, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă", se arată în decizia Tribunalului București din 29 noiembrie 2018.

Hotărârea magistraților poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Femeia, în vârstă de 38 de ani, înjunghiată mortal de către soţ, într-o grădiniţă din Sectorul 2 al Capitalei, în ianuarie 2018, avea ordin de restricţie împotriva acestuia din noiembrie 2017, cu o durată de 6 luni, fiind emis de Judecătoria Sectorului 2. Ea a murit ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Femeia avea certuri dese cu soţul său, iar în unele nopţi dormea în sediul grădiniţei de frică să nu meargă acasă, potrivit mărturiilor unei vecine. "Eu ştiu că sunt căsătoriţi, dar aveau probleme, se certau, sunt doi copii la mijloc, erau nopţi când ea rămânea să doarmă în grădiniţă de frică să nu se ducă acasă. Să fie vreo 5-6 ani de când funcţionează grădiniţa", declara atunci, pentru Mediafax, o vecină.

Reprezentanții Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) au precizat la acea vreme, pentru Mediafax, că grădiniţa, care se numeşte Funnyland, nu era acreditată de către Ministerul Educaţiei.