Andreea Cosma, condamnată la 4 ani de închisoare cu executare / Decizia nu este definitivă

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 4 decembrie 2018, 13:24 Actualitate | Esenţial


Andreea Cosma
Foto: AGERPRES
Andreea Cosma, deputat PSD Prahova, a fost condamnată, marți, în prima instanță, la 4 ani de închisoare cu executare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul „Ciuperceasca”. Decizia nu este definitivă.

DNA a trimis-o în judecată pe Andreea Cosma în anul 2015, pentru complicitate la abuz în serviciu, pe vremea când era notar public.

Deputatul a fost trimis în judecată, de către DNA Ploieşti, în anul 2015, în dosarul privind vânzarea la preţuri subevaluate a unor terenuri din subordinea cazărmii Ciuperceasca, ce a intrat în activul Parcului Industrial Plopeni, după schimbul de terenuri cu MApN. În acelaşi dosar, au mai fost deferiţi justiţiei fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Florin Anghelc şi un fost director al Parcului Industrial Plopeni.

DNA a precizat, la acel moment, că Andrea Cosma, notar public la momentul comiterii faptelor, ar fi înstrăinat mai multe imobile din cadrul Ciuperceasca, fără a respecta dispoziţiile legale privind achiziţiile.

Procurorii susţin că vânzarea terenurilor la un preţ cu mult sub valoarea lor reală a fost făcută de Dănuţ Cornea la îndemnul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova de la acea dată, Florin Serghei Anghel, care, depăşindu-şi competenţele legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea era împuternicit să vândă integral activul ”Cazarma 1375 - Ciuperceasca” către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, aşa cum era prevăzut în procedurile legale.

Conform anchetatorilor, în derularea acestor tranzacţii cei doi au fost ajutaţi de către notarul Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma, care a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova atât înainte de mandatul lui Florin Anghel, dar şi după încheierea mandatului acestuia, în 2008.

Procurorii mai spun că Andreea Cosma ”a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care S.C. Plopeni Industrial Parc S.A., a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul «Ciuperceasca», fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare «Valori de piaţă-etalon minim informativ» practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008”.


















7863 vizualizari

  • +34 (34 voturi)    
    Amnistia si gratierea (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:23)

    Gojifruit [utilizator]

    Le rezolva pe toate. Furati in pace!
  • +28 (28 voturi)    
    ca idee... (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:24)

    Itsoc [utilizator]

    zilele astea mai e vreo decizie a instantei definitiva?
    sau se amana toate pentru dupa aministia generala si eliberarea poporului de catre jugul sorosist al statului paralel?
    • +8 (8 voturi)    
      Eu zic sa probam si noi (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:31)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      sistemul.
      Dar unde nu mai sunt hoti, sa stim sa mergem ?
    • +7 (7 voturi)    
      e o problemă (Marţi, 4 decembrie 2018, 15:28)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Itsoc

      tehnică și nu aree legătură cu jaful pe care vor să-l legalizeze pesedo-aldiștii.
      Dacă în termenul menționat în hotărârea judecătorească nu se depune recurs de niciuna din părți, decizia devine definitivă chiar dacă apare ca urmare a judecării pe fond, în primă instnață.
  • +26 (26 voturi)    
    Nuuuu, statul paralel... (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:27)

    ciuma.rosie [utilizator]

    Acum mai dezgroapa taticu infractor "mircea cosma" niste galbeni munciti toata viata numai la stat si sa vezi emisiuni la televiziunea altui infractor dovedit "felix dan voiculescu" cum sunt nevinovati si statul paralel ia condamnat pe nedrept...hai sictir infractorilor !!!
  • +14 (14 voturi)    
    Eliberati (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:30)

    ruskimushki [utilizator]

    una dintre ultimele zane ale Carpatilor.
    Sa se propaseasca, caci vrednica este.
    Si ce dac-a ciordit banul public, maca n-a omorat inca pe nimeni.
    • +2 (2 voturi)    
      Asta este (Marţi, 4 decembrie 2018, 22:00)

      JHolden [utilizator] i-a raspuns lui ruskimushki

      cea mai virgina dintre zanele virgine din gradina Carpatilor.
  • +18 (18 voturi)    
    O lovitura data familiei infractionale Cosma, (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:37)

    2087 [utilizator]

    daca nu vine in curand amnistia care darama Romania.
  • -9 (11 voturi)    
    Frumoasa tipá (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:38)

    Javrelor [utilizator]

    Serios acuma, chiar MERITA O AMNISTIE SI O GRATIERE.
    • -3 (7 voturi)    
      Absolut (Marţi, 4 decembrie 2018, 15:53)

      iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui Javrelor

      Cu conditia sa restituie suma: de 2-3 ori.
  • +22 (22 voturi)    
    asta explica... (Marţi, 4 decembrie 2018, 14:52)

    liviu_ [utilizator]

    d c urla asta impotriva celor de la DNA si pro amnistie and shit...

    nici o problema.... se da legea amnistiei si scapa toti...

    (din nou) remarc cum nu le mai pasa sa fie declarati nevinovati, ci doar sa scape de dosare si sa poata candida... pentur ca PROSTII , CRETINII, IMBECILII si DOBITOCII de romani o sa-i voteze!

    imi pare rau dar astea sunt cele mai laudative cuvinte cu care pot caracteriza un popot care voteaza sa-i conduca hotii!
    • +8 (8 voturi)    
      ... (Marţi, 4 decembrie 2018, 15:12)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Nu-s toti prosti, unii au interese directe. Mai un contractel, mai un oscior. Ei si familiile. In timp ce restul stau acasa.
  • +13 (15 voturi)    
    hmm (Marţi, 4 decembrie 2018, 15:27)

    dum_i [utilizator]

    de decapitarea DNA Ploiesti mai spune cineva ceva`? Oamenii aia au fost distrusi in lupta cu mafia.

    Plateste cineva ca sute de gunoaie umane se plimba acum prin parlament?
    • -11 (11 voturi)    
      rusia si Putin sunt de vine.. (Marţi, 4 decembrie 2018, 15:53)

      kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui dum_i

      ce crezi?!
    • +6 (6 voturi)    
      Da, plateste (Marţi, 4 decembrie 2018, 15:53)

      iPig Pro [utilizator] i-a raspuns lui dum_i

      Tu, prin impozitele date la stat.
  • +10 (10 voturi)    
    Sa-i uram la multi ani (Marţi, 4 decembrie 2018, 16:04)

    ankido [utilizator]

    si ei, lui frate-su si lui taica-su.
  • +9 (9 voturi)    
    De ce sunt platiti cu bani grei (Marţi, 4 decembrie 2018, 16:29)

    soundtrack [utilizator]

    din buzunarul romanilor procurorii si judecatorii daca deciziile/sentintele lor nu mai conteaza? S-au cheltuit sume imense pentru derularea anchetelor si proceselor in care politrucii borfasi sunt inculpati, deci de ce sa lasam sa-i amnistieze si gratieze? Nu e vorba doar de furaciunile lor, i.e. devalizarea bancilor, vanzarea resurselor tarii, pauperizarea cetatenilor si alungarea lor in lumea larga, ci de munca remunerata a celor din politie si justitie. Va dati seama ce scuipat gros in obraz vor primi toti romanii, including votantii psd-alde-umr? Daca va place, plecati capul!
  • +5 (5 voturi)    
    Craciun in Familie (Marţi, 4 decembrie 2018, 17:19)

    andreiu [utilizator]

    Craciunul se face in Familie...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version