Președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu, al cărui fiu de 22 de ani a murit în incendiul din clubul Colectiv, spune că se fac presiuni să fie urgent redeschisă Maternitatea Giulești, unde în cazul a 20 de bebeluși a fost confirmat stafilococul auriu. El afirmă că politicienii, dar și medicii, uită un lucru simplu - "noi nu suntem numere, noi suntem oameni vii".

Eugen IancuFoto: Hotnews

Eugen Iancu amintește că în 2016 ministrul de atunci al sănătății Achimaș Cadariu declara că numărul morților în incendiul din clubul Colectiv se încadrează procentual în statisticile la nivel mondial.

"În 2018, primarul capitalei Gabriela Firea ne spune că cei câțiva bebeluși infectați cu stafilococ auriu nu reprezintă decât un număr infim de cazuri, număr care, nu este așa, se încadrează în statistici", scrie pe Facebook președintele Asociației Colectiv.

El spune că politicienii, dar și medicii, uită un lucru simplu - "noi nu suntem numere, noi suntem oameni vii", iar "dacă unul singur dintre noi moare în mizeria pe care ei o administrează este obligatoriu ca administratorul să dispară din viața publică și să răspundă în fața legii".

Eugen Iancu susține că se fac presiuni ca maternitatea să fie urgent redeschisă, pentru că "fabrica de bani de la Giulești trebuie urgent repornită".

El lansează și un avertisment pentru Gabriela Firea: "Îi avertizez pe primarul Firea, pe managerul maternității, dar și pe cei din Ministerul Sănătății, DSP, că următorii bebeluși care vor fi infectați în această maternitate și vor muri, vor fi culpa lor 100%. Un singur copil dacă va muri, va trebui să răspunzi pentru el, doamnă primar Gabriela Firea".

CITEȘTE ȘI: Numărul bebelușilor infectați cu stafilococ auriu meticilino rezistent continuă să crească: 20 de cazuri confirmate și 4 copii suspecți de infectare