Mai multe instituții din capitala Republicii Moldova, Chișinău, au fost luminate, sâmbătă seara, în culorile drapelului românesc, cu prilejul Zilei Naționale a României, scrie Mediafax. Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a afirmat că este un mod foarte frumos de aniversare a Centenarului Marii Uniri.

Parlamentul R.Moldova, luminat in culorile drapelului romanescFoto: Facebook/ Daniel Ionita

„Parlamentul, Guvernul, Ministerul Afacerilor Externe și Integrarii Europene, Teatrul Național , Biblioteca Națională, Muzeul Național de Artă și Ambasada României la Chișinău luminate în culorile drapelului nostru, de 1 Decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României. Foarte frumos mod de aniversare a Centenarului Marii Uniri! Mulțumim, Republica Moldova!”, a scris pe Facebook ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.

El a postat și câteva fotografii cu instituții din Chișinău luminate în roșu, galben și albastru.