La Centenar, personalități ale societății românești au acceptat provocarea HotNews de a scrie o scrisoare către România așa cum o văd și o simt la 100 de ani de la Marea Unire. HotNews va publica integral textele începând de astăzi.
Francisc Doboș, preot, purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București:
„România crește cu și în mine.
Da, sunt român catolic, romano-catolic și sărbătoresc Marea Unire. Port în inimă pulsul istoriei patriei în care m-am născut și în care trăiesc, iar în suflet port respirația eternă a patriei divine. Dublă cetățenie: română prin naștere și apartenență, și cerească prin credință. Nu le separ vreodată; 100 de ani de la Marea Unire și o veșnicie de la și prin Înviere.
Cicatricile și rănile României sunt și ale mele, așa după cum și realizările ei mă vindecă și mă fac să tresalt de bucurie. Nu sunt dacopat, națiopat, dar nici disprețopat al țării mele. Simt că se cuvine să învăț mereu să o prețuiesc și să o iubesc prin recursul constant la tradiție și istorie și prin cultura la care sunt chemat să imi aduc contribuția.
Dacă nu existau români cu cetățenia cerească a credinței în Dumnezeu, mă îndoiesc că azi am mai fi sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire. Să nu uităm: acum 100 de ani un episcop catolic, mai precis greco-catolic, a fost cel care a proclamat Actul Unirii, episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu. Iar toți ceilalți români, ortodocși, catolici, evrei și de alte confesiuni sau religii și-au adus aportul la istoria țării noastre așa cum o avem azi. Poporul nostru nu există doar din 1918 încoace. Sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, dar mult mai mulți de existență.
Identitatea noastră de români s-a construit treptat, prin multe încercări și suferințe. Astăzi aceasta nu este nici perfectă, nici totală și nici fără riscul de a o pierde. Identitatea este o realitate vie. Poate să crească și să se dezvolte, dar se poate dilua sau chiar pierde. Nu există, însă, indentitate fără apartenență. Apartenență la o țară, la o tradiție, la o cultură, la o limbă, la o religie.
Sunt patriot, da, dar nu naționalist. Patriotismul este iubirea de țară care recunoaște celorlalte națiuni drepturi egale cu cele revendicate pentru propira națiune. Patriotismul vede în semenii de alte naționalități potențiali prieteni și colaboratori la binele comun. Naționalismul suspectează în ei potențiali dușmani și uzurpatori. Papa Ioan Paul II spunea pe 11 octombrie 1995: „Nu trebuie să confundăm apărarea și promovarea propriei identități naționale cu periculoasa ideologie a naționalismului, care induce la disprețul celorlalți. Una este, de fapt, justa iubire față de propria Țară, alta este naționalismul, care induce la disprețul celorlalți și care pune popoarele în cotrast între ele”.
Granițele țării să ne facă să construim identitatea noastră prin cultură și spiritualitate. Să fim proactivi și nu doar defensivi. Îmi doresc să fiu un patriot care să facă ferestre în zidurile granițelor dintre popoare și care să construiască punți către semenii celorlalte națiuni. Numai îndepărtând frica de celălalt putem să construim adevărata pace. Ține de noi, nu doar de politicieni. Dacă hrănim frica, vom ajunge să votăm politicieni care ne vor învăța războiul. Dacă nu ne va fi frică, vom alege oameni care să construiască punți de prietenie și ferestre de cultură.
Știu că suntem o țară ca un șvaițer, cu multe găuri și lipsuri. Dar să nu rămânem la birtul satului pe vremea inundațiilor istoriei, așteptând ca alții să ne salveze de noi înșine. Să ne suflecăm mânecile și inimile și ... la treabă.
La mulți ani, România!
Pr. Francisc Doboș”
CITEȘTE ȘI:
- Pr. Constantin Necula: Dragă Românie, nu știu ce să-ți spun să te fac să ne mai ții în hotarele Tale. Suntem bolnavi încă de libertate. De libertatea noastră
- Cristian Presură, fizician: România mea de azi este acea colecţie de oameni interesați de progres, ştiinţă şi binele comun. Cred și mă lupt pentru România viitorului
5
5
