S-a născut în 1918. Ultimul dintre cei 9 copii ai unei familii de țărani din satul Lechința, Țara Oașului. Nu a apucat să-și vadă tatăl. Murise pe front cu câteva luni înainte de a se naște.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nu vorbea despre foamea cruntă pe care a îndurat-o în copilărie decât atunci când copii făceau mofturi la mâncare. Și nici atunci nu își ducea vorba până la capăt. “Dacă ați ști voi ce pot mânca oamenii când le e foame!” Ajunsă la capătul puterilor, mama a trebuit să-l trimită de acasă. Era prea mic ca să-i fie de vreun ajutor și avea prea multe guri de hrănit. La nici 10 ani, l-a urcat în tren. Avea să-l mai vadă după 16 ani.

La București îl aștepta vărul unui vecin. Lucra ca om bun la toate într-un magazin de dulciuri, pe Lipscani. Acolo a fost primit și el, ca băiat de prăvălie. Bani nu a câștigat deloc, la început, dar a scăpat de foame suficient cât să nu-i mai stea mintea tot timpul doar la mâncare. Muncea de la cinci dimineața la zece seara, iar seara primea o parte din dulciurile care a doua zi nu mai erau bune.

Articolul integral scris de Dan Turturică, pe Digi24.ro.