Tribunalul Bucureşti cere DNA să spună dacă SRI a furnizat probe în dosarele "Belina" și "Tel Drum"

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 27 noiembrie 2018, 17:21 Actualitate | Esenţial


Sevil Shhaideh
Foto: Agerpres
Tribunalul Bucureşti solicită DNA să comunice dacă SRI a furnizat probe în dosarul "Belina", în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este judecată pentru abuz în serviciu, scrie Agerpres.

Decizia instanţei a fost luată la cererea avocaţilor care o apără pe Sevil Shhaideh în dosarul "Belina", procesul fiind în faza de cameră preliminară la Tribunalul Bucureşti.

De asemenea, judecătorii doresc să afle dacă DNA a strâns probe la care au participat lucrători din SRI şi în dosarul "Tel Drum", care îl vizează pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, probe care au fost folosite pentru a susţine acuzaţiile aduse lui Sevil Shhaideh.

"Încuviinţează în parte cererea formulată de inculpatele Shhaideh Sevil şi Stoian Ionela de emitere a unei adrese către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru a comunica dacă în dosarul penal nr. 218/P/2017 au fost obţinute probe prin procedee sau mijloace probatorii la care au participat şi lucrătorii Serviciului Român de Informaţii. În caz afirmativ, organul de cercetare penală are obligaţia de a identifica mijloacele/procedeele probatorii astfel obţinute, de a detalia implicarea Serviciului Român de Informaţii şi de a menţiona dacă în cuantumul cheltuielilor judiciare efectuate în timpul urmăririi penale, apreciate prin rechizitoriu la cuantumul de 90.000 de lei, au fost incluse şi cele ocazionate de colaborarea dintre cele două instituţii. Solicitarea vizează inclusiv procedee sau mijloace probatorii administrate în dosarele penale 665/P/2017 şi 986/P/2014 ale Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, folosite pentru a susţine învinuirea adusă inculpaţilor din dosarul penal nr. 218/P/2017 din 25.05.2018 al DNA", se arată în hotărârea tribunalului.

Judecătorii au stabilit că DNA trebuie să dea un răspuns până la următorul termen al procesului din 4 decembrie.

Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a unui articol din Codul de procedură penală, la cererea lui Sevil Shhaideh.

"În temeiul art. 29, alin. 4 din Legea 47/1992 rep. admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpata Shhaideh (fostă Sumanariu/Geambec) Sevil şi inculpata Stoian (fostă Vasile) Ionela, formulată în dosarul 22.120/3/2018/a1 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 173 alin. 1 C.pr.pen. prin raportare la prevederile art. 1 alin.5, art. 16 alin.1, art. 21 alin. 3, art. 124 şi art. 131 din Constituţia României", se precizează în decizia tribunalului.

Articolul 173, alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la desemnarea experţilor în timpul urmăririi penale şi are următorul cuprins: "(1) Expertul este numit prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei".

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată în dosarul "Belina", în iunie 2018, fiind acuzată de abuz în serviciu.

Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Potrivit anchetatorilor, Insula Belina şi Braţul Pavel, fiind situate în albia minoră a Dunării, fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, astfel că nu puteau fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege.

"Concret, în perioada 23 septembrie - decembrie 2013, în calitate de secretar de stat, inculpata Sevil Shhaideh a iniţiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare şi a prezentat Guvernului pentru aprobare un proiect de hotărâre de guvern (ce se va numi HG 943/2013), precum şi nota de fundamentare pe care a semnat-o, în calitate de iniţiator. Pe baza acestor acte s-a aprobat transmiterea unor părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel către domeniul public al judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman. Aceasta - în condiţiile în care inculpata cunoştea că în acest mod întocmeşte acte care încalcă o serie de dispoziţii legale", susţinea DNA.

Conform procurorilor, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, pe parcursul circuitului de avizare, formulaseră deja observaţii prin care semnalau că există aspecte de nelegalitate în ceea ce priveşte transferul, aspecte ce au fost ignorate.


Citeste mai multe despre   
















968 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Cu ce schimba situatia (Marţi, 27 noiembrie 2018, 17:49)

    Kosmos [utilizator]

    daca se confirma ca SRI a furnizat date. Shhaideh ramane nfractoare in slujba PSD -ului
  • +5 (5 voturi)    
    Da care-i problema ??????? (Marţi, 27 noiembrie 2018, 18:11)

    polonyca [utilizator]

    Faptele......au fost comise , ele exista , s-au comis !! Halal justitie...
  • +5 (5 voturi)    
    Se pare ca dinti-cariati a inceput sa se judece (Marţi, 27 noiembrie 2018, 18:37)

    cartofil [utilizator]

    singur. Tot ce porunceste el judecatorilor se indeplineste. Cred ca doar Dumnezeu ne mai poate scapa de daddy brazilianul, cu vreo boala incurabila. Da, Doamne !!
  • +5 (5 voturi)    
    legile in ro.. (Marţi, 27 noiembrie 2018, 18:46)

    exilatul [utilizator]

    au fost facute de hoti pt hoti...asa ca e greu sa i bagi dupa gratii mai ales ca si multi dintre judecatori sunt in aceeasi caruta cu nenoro-itii de la putere...
  • +6 (6 voturi)    
    dusi cu pluta ... (Marţi, 27 noiembrie 2018, 19:48)

    sareta [utilizator]

    Sa furi domeniul public al statului ,inviolabil si prin Constitutie fara ca Serviciile sa se implice inseamna tradare !
  • +5 (5 voturi)    
    Aberant! Pai si probe poate singura DNA produce? (Marţi, 27 noiembrie 2018, 19:52)

    V. Istina [utilizator]

    Fara filaj, inregistrari... Doar hartii semnate si stampilate? Pai astea sunt ultimele chestii pe care le iau in seama ticalosii astia. Mafia nu functioneaza cu stampile si contracte.
  • +4 (6 voturi)    
    bai (Marţi, 27 noiembrie 2018, 20:13)

    dragonic [utilizator]

    de ce nu este normal ca in toate tarile si la noi sri si altii sa ofere elemente care duc la clarificarea unei infractiuni pentru ca specializarea oamenilor din dna sau diict nu poate fi comparata cu cea din sri -- de ce aceasta nu este in sprijinul apararii nationale , asigurantei nationale tec -- de ce le este teama pungasilor ???


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version