O serie de ceremonii regale se vor desfăşura, luni, în Sala Tronului de la Palatul Regal din Bucureşti.

Principesa MargaretaFoto: youtube.com

Potrivit unui comunicat al Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, transmis Agerpres, începând cu ora 16,00, principele Radu va acorda Înaltul Patronaj Colocviilor Regale şi Premiului Anual Cantemir.

În continuarea ceremoniei, principele va acorda, în numele Custodelui Coroanei, Margareta, certificatul de Furnizor Regal unor companii şi persoane care vor primi această calitate pentru prima oară, ca şi unora cărora calitatea de Furnizor Regal le va fi prelungită.

De asemenea, la ora 18,00, principele Radu va conferi, în numele Custodele Coroanei, o serie de ordine şi decoraţii regale unor persoane şi instituţii atât din ţara noastră, cât şi din străinătate.

Colocviile Regale au loc de două ori pe an, o dată la Sinaia şi o dată într-un oraş din România, şi reunesc intelectuali de primă mărime ai lumii. Evenimentul este organizat anual de Asociaţia Orbis Tertius şi coordonat de Sorin Antohi.